O istorie dramatica a prezentului

„O nuanță autobiografică, perfect întemeiată, irizează concepția lui Breban de la acest nivel, miza mare a ideii fiind aceea de a demonstra – ceea ce romancierul a mai făcut… – că generația din care face el însuși parte (Nichita Stănescu, Matei Călinescu etc.) a transformat literatura într-un asemenea mediu germinativ de excelente, prin intermediul promovării esteticului ca replică alternativă sublimă la grotescul ideologic din jur. Trebuie să recunoaștem că Breban rămâne seniorial și impecabil de fiecare dată când enunța această dihotomie: de pildă, nu trebuie uitat faptul că Istoria dramatică a prezentului s-a zămislit când împotriva autorului se trăgea cu tunul, pe motivul orchestratei acuze de colaborare cu Securitatea. Nici un răspuns în volum, nimic insidios, revansard sau resentimentar: doar idei și fapte, nu psihologie. Jos pălăria!” (Șțefan Borbely) „Numai cultura, carevasăzică, ne poate lecui de această «nesiguranța identitară» și numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureșean nu-i mulțumit… Face și alte profeții, atunci când în capitolul final vorbește despre specificul național, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuție fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliștii, nici «n-o smintește» cu un discurs encomiastic, cum fac localiștii. El procedează corect, așa cum procedează orice intelectual lucid și responsabil, adică analizează un concept (un concept esențial) și încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, și are de ce, când se gândește la lumea politică de azi și la retorica resentimentului și a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are și în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ținut bine sub regimul totalitar), se detesta cu o grea sinceritate? Îmi amintesc de o propoziție din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu ești liber, dacă nu ești drept». Se poate spune și invers: «Nu ești drept, dacă nu ești liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăți, de complexe și idiosincrazii, de eșecurile și vexațiunile pe care ți le-a provocat istoria și pe care spiritul nu poate să le stăpânească.”(Eugen Simion)