Mi-a fost foarte greu să scriu această carte. Am retrăit toate stările din acea perioadă, anxietatea, durerea, frica. Dincolo de titlul care pare fatalist și de începutul foarte “greu” și emoțional, cartea este în esență un manifest al celor care pot face o schimbare. Faptul că o bătălie e pierdută de dinainte, nu înseamnă că nu trebuie să lupți. Trebuie să lupți până la capăt cu toate resursele de care dispui. Și fiecare luptă care se duce, fiecare tragedie care se repetă, duc la un prezent mai bogat în resurse. După orice bătălie pierdută se naște întrebarea “ce pot să fac în continuare?”. Sau “cum pot să lupt în continuare”. Mama mea a luptat până în ultima clipă. Și am avut victorii punctuale. Multe. Deși doctorii nu îi dădeau mai mult de câteva luni, a durat aproape doi ani. Doi ani care contează imens pentru toți. Am putut să râd alături de ea, să plâng alături de ea, să mă bucur de ea. Să fac fiecare clipă să conteze un pic mai mult Am luptat cu boala asta cu fiecare celulă a corpului meu. Am cedat de multe ori. Apoi am luat-o de la capăt. Și adevărul mi-e martor: nimeni nu spune povestea. Povestea REALĂ. Nimeni nu spune cât de important este să lupți în această bătălie care PARE de dinainte pierdută. Și nimeni nu spune cum se va desfășura această bătălie. (Autorul) • povestea care nu se spune despre bolnavii de cancer din România; • o carte-manifest a celor care luptă împotriva cancerului în România și se trezesc fără nicio opțiune viabilă, înconjurați de o lipsă de interes acută a sistemului medical, de vraci care promit câte în lună și în stele, de critici care îi fac să se simtă vinovați pentru tragedia care li se întâmplă; • o poveste pe care o trăim mulți dintre noi, prin noi sau prin membri ai familiei și pe care vrem să o uităm cât mai repede, odată ce se încheie; • cartea este promisiunea unui copil față de părintele aflat pe patul de moarte. • toți banii obținuți din încasări vor fi donați în scop umanitar, pentru ajutorarea copiilor și adulților care suferă de tetrapareză spastică din România.
