Rezumat O mie si una de femei. Amintirile unui hedonist – Ion Munteanu
Un roman senzual și fermecător, o împletire de povesti care se revărsă tainic una într-alta, într-un parcurs plin de suspans. Ion Munteanu construiește cu minuțiozitate de arhitect un basm modern care te prinde în vraja lui subtilă prin varietatea locurilor și a personajelor, datorită strategiilor seducției (jocul - cu înaintări și frâne - al dorinței), a descrierilor captivante și a miracolului gesturilor mici, dar mai ales prin vibrația voluptoasă a misterului și prin savoarea acumulării unei tensiuni ce se va risipi abia în scena finală. - Cornel Mihai Ungureanu O mie și una de femei. Amintirile unui hedonist este un roman scandalos. Scandalos de bun. Este asemenea unei perechi de cătușe de care, repede, ai dori să scapi. Și totuși, nu ai dori... - Nicolae Marinescu Erotism și tragic, acestea ar fi coordonatele dominante ale cărții. Romanul prezintă viața deloc idilică a unui muzician care a ales să părăsească România la începutul anilor șaptezeci ai secolului trecut, reconstituită din amintirile acestuia de către biograful său, un alter ego al scriitorului. Relatarea, desfășurată la interferența mai multor planuri epice, surprinde scene captivante, multe de ordin sentimental ori atinse de un erotism pronunțat, în drumul artistului spre glorie. Un roman modern, tulburător, de factură existențialistă, ce se construiește prin închideri care sunt tot atâtea deschideri, în alte planuri. Un roman alcătuit din mai multe romane, în definitiv din întrepătrunderea unor destine unice, deseori absurde. Azilul de bătrâni din nordul Franței, supranumit ,,Pension”, unde supraviețuiește maestrul muzician, este locul de unde pornesc și unde se readună poveștile acestei cărți cu final tragic, așa cum pare a fi, îndeobște, condiția umană. - Florea Miu
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O mie si una de femei. Amintirile unui hedonist?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O mie si una de femei. Amintirile unui hedonist și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.