Ilustratii de Carll Cneut
O povata palpitanta si jucausa despre puterea imaginatiei, despre grija pe care ne-o poarta parintii si despre importanta ascultarii sfatului lor.
La umbra banalei insiruiri de cuvinte, lumea fictionala se reveleaza cititorului ca un joc semantic. In jurul acestei coordonate se coaguleaza si naratiunea cartii O, monstrule, nu ma manca!, scrisa de Carl Norac si ilustrata de Carll Cneut: si aici intrezarim iruperi semantice, veritabile povete si valori universale, dincolo de palpitantul care impregneaza primul nivel de lectura. Poznasul povestirii este Alex, un porcusor pofticios care infuleca tot. Iar pentru a-si stampara pofta, se furiseaza in gradina cu gandul la merele zemoase. Vazandu-l, mama il dojeneste si il trimite degraba la parau pentru a se spala de noroi. Pe drum, alte mere il ademenesc pe porcusor. Dar Alex isi aminteste cuvintele mamei... pana la vederea tufisului cu zmeura! "Zmeura delicioasa nu poate fi lasata neatinsa", isi spune Alex, insa ospatul ii este repede intrerupt de o umbra mare care se asterne brusc deasupra lui! Un monstru l-a vazut pe micul mancacios si vrea acum sa-si infiga coltii in el. Il va manca monstrul pe Alex sau va ceda rugamintilor acestuia? La prima vedere, tiparul narativ, garnisit cu motive pantagruelice, ar putea aminti cititorului de povestea neaosa a caprei cu trei iezi. Dar neascultarea (iezilor mai mari) sau imaginatia (iedului cel mic care se ascunde dupa horn) sunt elemente recurente in literatura pentru copii. In plus, Carl Norac alege sa le impleteasca in construirea aceluiasi personaj. Astfel, pe fondul excesului si al lipsei de ascultare, Alex intra in buclucul care aproape il baga in gura monstrului. Dar tot el reuseste sa taraganeze un moment ce pare iminent, folosindu-si imaginatia. De aceea, intuind ca monstrul nu este decat un pofticios mai mare decat el, porcusorul il ademeneste cu prazi mai interesante: elefantul apetisant, cinteza babana sau orasul mare de iepuri. Si, desi are dreptate, reusind sa se sustraga lacomiei marelui mancacios, nu imaginatia este decisiva, ci ascultarea. La antipodul lui Alex este chiar monstrul. Desi manat de aceeasi dorinta de a infuleca si de apetenta pentru mult, acesta alege sa-si asculte mama, depozitara a acelorasi reguli. In fond, aceasta este si salvarea porcusorului care pricepe acum ca severitatea mamei sale, chiar daca e vorba de cateva mere, nu este daunatoare, ci in folosul sau. In acest context, regula devine forma de manifestare a iubirii materne si a purtarii de grija. Iar fuga lui Alex spre casa reprezinta intoarcerea in bratele ocrotitoare ale mamei si aduce un plus constiintei sale asupra gestului de a (nu) asculta. O, monstrule, nu ma manca!, scrisa de Carl Norac si ilustrata de Carll Cneut, reprezinta punerea in pagina a unui univers viu si palpitant. Dincolo de pasiunea pentru gustativ, personajele starnesc curiozitatea cititorului si-l angreneaza intr-o lume care vorbeste despre imaginatie, ascultare si dragoste parinteasca.
