O poveste cam ciudata si alte doua povestiri

Drama personajelor lui Horatiu Malaele se naste la intersectia dintre real si fantastic. Prin puterea imaginatiei sale prodigioase, autorul celor 3 povestiri transforma o boala misterioasa, o gara uitata de vreme si o bucata de tencuiala insangerata in simboluri care iti raman multa vreme in minte. In proza sa, nu exista semnificatii exacte, doar o infinitate de posibilitati si interpretari. Eroii solitari conturati de Malaele sunt prizonierii unei lumi in care domneste ambiguitatea, dezvaluindu-si secretele treptat, la fiecare noua lectura. Artistul creeaza o adevarata bijuterie literara, concentrand un intreg univers plin de mister intr-un volum de buzunar.    Scriitorul Malaele trebuie recuperat, smuls din sala cu aplauze si imbrancit in bratele literaturii, acolo unde talentul lui straluceste cel putin la fel de tare. - Doru Bucsu   Deseneaza superb. Joaca genial. Recita fabulos. Regizeaza minununat....ca si cand toate astea n-ar fi fost de ajuns... si scrie exceptional! Nu poti decat sa-l iubesti! N-ai scapare... il iubesti si gata! Un Artist cat o lume!  - Oana Pellea   Nu te poti "plictisi" niciodata de "ispravile" lui Horatiu, pentru ca in aura lor te pierzi si te regasesti, te bucuri si oftezi, te amuzi si cazi pe ganduri. O experienta imbogatitoare! - Andrei Plesu   Horatiu Malaele asterne trei povestiri kafkiene. Stranii si armonioase, tulburatoare si exacte, frumoase, simple si profunde. Scrise din varful penitei, construite intr-o cadenta a scenariului de film, fiecare dintre ele ar fi putut deveni un roman. - Doru Bucsu   Era deja seara. Se aseza in scaunul mesei si incerca lucid sa cantareasca lucrurile. Amintirea zilei se intinse pe el materiala si lipicioasa. Nu stia daca, in situatia lui, n-ar fi bine sa mearga totusi la un doctor. Dar ce fel de doctor? Ortoped, neurolog, psihiatru? Sau poate ar fi mai bine sa povesteasca totul la politie? Gandi, in cele din urma, ca noaptea e un sfetnic bun si ca va hotari dimineata ce si incotro. Merse la bucatarie, isi facu un ceai, isi lua medicamentele, stinse lumina si, pentru ca intunericul i se paru apasator, lasa becul aprins la baie si usa intredeschisa. Se asigura ca mana e bine legata, se intinse in pat dezbracat, trase peste el patura cea groasa si se culca linistit si intr-un fel impacat, fara a banui nicio clipa ca aceasta urma sa fie cea mai halucinanta noapte a vietii lui. Peretii camerei se apropiara, tavanul atinse podeaua, totul se aduna intr-un cerc rotitor care fugi intr-un punct, apoi reveni imens, planetar, un Pamant intre Pamanturi, cu nemaivazute plante, animale si pasari, iar cerul avea culoarea valary, culoare rara, inaccesibila oamenilor. Eliad plana prin aerul rarefiat al acestui univers edenic, intra apoi prin ochiul bogat impodobit al unei lucarne si se opri in mijlocul unei camere nemobilate. - Fragment din carte