O poveste grimminala

    A fost odată că niciodată basmul fraților Grimm, Hansel și Gretel. Acum, Adam Gidwitz repovestește captivant aventurile celor doi frați, adăugând numeroase întâmplări pline de suspans, pe măsură ce copiii devin personaje în alte povesti binecunoscute – modificate radical.     O poveste grimminală este o alternativă îndrăzneață la basmele clasice, în care cei doi frați înfruntă mai multe personaje malefice, de la diavol la un dragon uriaș, ba chiar și Luna de pe cer, căreia se pare că-i place să mănânce copilași. Hansel și Gretel le vor dovedi atât regelui și reginei, părinții lor, cât și tuturor locuitorilor din regatul Grimm ca dragostea, prietenia și curajul pot învinge răul și pot face orice posibil. Și au trăit fericiți... Sau?     Fragment din volumul "O poveste grimminală" de Adam Gidwitz:       „Când carele se apropiară destul, îi sări inima din piept. Cu minunății ei ochi albaștri ca marea, Gretel putea acum vedea fața flăcăului.     Dădu un țipăt și porni spre el ca din pușcă.     Pe măsură ce Hansel se apropia de regat, i se părea că o vede pe Gretel peste tot.     În brutării. La ferestrele caselor. Intrând în câte-o privată (ceea ce, vă puteți imagina, a dus la câteva momente jenante). Acum, chiar înaintea lui, era o fată care stătea în ușa unei taverne și, dacă n-ar fi știut că tinde să aibă vedenii, ar fi jurat ca și fața aia e Gretel.     În clipa următoare, fata nu mai stătea în ușa tavernei. O luase la fugă spre el, cu pletele-i blonde fluturând în urma ei. Hansel clipi. Încetă să-și mai târască picioarele. Începu să alerge.     Hansel și Gretel se întâlniră că doi magneți lăsați în voia forței de atracție, ca doi meteoriți șuierând prin spațiu spre clipa unică a coliziunii lor. Se întâlniră la jumătatea drumului, ciocnindu-se cu zgomot. Imediat le fugiră picioarele de sub ei, alunecând pe mazga drumului. Cei doi se prăvăliră într-o baltă de noroi înghețat.     Se uitară unul la altul, șezând în baltă.     Pierduți și regăsiți.     Morți și înviați.     Plini de noroi.     Cu fundurile în mocirlă.     Începură să râdă. Se îmbrățișară și râseră cu lacrimi. Ședeau, înghețați și plini de noroi, într-o baltă din mijlocul drumului, sub cerul cenușiu, la câteva ceasuri depărtare de castelul părinților lor. Se strânseră unul pe altul la piept până începură să-i doară brațele.     - Unde-ai fost? întrebă Hansel în timp ce se ajutau unul pe altul să iasă din baltă.     - Cum se face că trăiești? întrebă Gretel în același timp.     Se cocoțară într-un car și-și povestiră unul altuia fiecare lucrușor care li se întâmplase din ziua în care avusese loc vânătoarea din Lebenwald. Iar unele întâmplări le povestiră chiar de două ori.     Iar, pe când ei povesteau și râdeau și li se tăia respirația de uimire și apoi iar povesteau, Fulga și Joiana îi duceau tot mai aproape de casă.”