Carte

O privire de aproape

de Evelyne Croitoru

O privire de aproape, Evelyne Croitoru – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat O privire de aproape – Evelyne Croitoru

Acum și aici    ... așa cum ne-a obișnuit și în volumele anterioare de poezie, peste zece la număr, Nicoleta Milea pune accent și în acest volum pe puterea sugestiei, utilizează reprezentări metaforice și aluzive pentru stări precum melancolia, dorul, iubirea idealizată, regretul, toate aceste trăiri sunt exprimate cu un rafinament subtil, dar și cu forța creatorului autentic, vădind aspirația către ideal a poetei, nu numai în viață, ci și în creație. Prin sensibilitate, intuiție și iubire, poezia devine mesager al unui act creator, unul care transcende și amplifică profunzimile și misterul existenței, cunoașterea evoluând în iluminare, cea care transformă lectura în emoție spirituală și afectivă. Prin oglinda sufletului, poeta captează clipa de inspirație săgeata fierbinte... daimonul / hăituit și flămând și se întreabă cine încurajează moartea / din viețile noastre și de ce?.”   În afara activității sale de poetă care i-a adus succese și recunoașteri, Evelyne Croitoru s-a dedicat cronicii de întâmpinare. Este un demers generos și util, mai ales în condiția rarefierii extreme a unei rețele de receptare a noilor apariții din partea criticilor profesioniști. Destui poeți și prozatori și-au asumat rolul de prezentatori ai volumelor noi, tot mai numeroase și care, pe treptele valorice ale fiecăruia, au dreptul la reflectare în la fel de numeroasele reviste, rămase deseori în pană de cronicari. Evelyne Croitoru cunoaște bine peisajul literar actual, merge neobosită la recitaluri și lansări, cunoaște sute de condeieri și este așadar persoana potrivită pentru a se rosti despre ei în cunoștință de cauză. Face asta cu eleganță, promptitudine, iar alegerea ei, în sine, este un act critic. Adică, mai simplu spus, despre ce nu-i place, nu scrie. Odată decisă realizarea cronicii, autoarea nuanțează, desigur, și stratifică textele, oferind interpretări și judecăți de valoare valabile. Adunarea articolelor sale în acest volum, destul de masiv, este un fapt necesar, util și oferă dovada unei strădanii consecvente și demne de admirat. - Horia Gârbea   

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O privire de aproape?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O privire de aproape și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre O privire de aproape

Cine a scris cartea O privire de aproape?

O privire de aproape a fost scrisă de Evelyne Croitoru.

În ce an a apărut O privire de aproape?

O privire de aproape a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are O privire de aproape?

O privire de aproape are 284 de pagini.

La ce editură a apărut O privire de aproape?

O privire de aproape a fost publicată la editura NEUMA.

Care este cel mai mic preț pentru O privire de aproape?

Cel mai mic preț găsit acum este 41 lei.

Există O privire de aproape în format PDF?

Poți verifica O privire de aproape în format PDF.

Cărți scrise de Evelyne Croitoru

Ai mai jos lista de cărți scrise de Evelyne Croitoru. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.