O raza de speranta in intuneric

Mulți dintre românii care au trăit în comunism își amintesc și astăzi că au beneficiat sau au cunoscut pe cineva care a beneficiat, la un moment dat, de valută sau de pachete cu diferite produse trimise din afara granițelor țării.   Personal, fac parte din ultima categorie. Nasa mea de botez locuia în capitală și, în anii ’80, și-a asumat sarcina de a-l îngriji pe un bătrân evreu, vecin de bloc, care nu mai avea nici o rudă în țară. Pentru eforturile sale era răsplătită nu doar financiar, ci și cu mici „atenții” din pachetele primite de bătrân din străinătate: cafea naturală, ness, ciocolată, chiar și cu o cuvertură care a ajuns, într-un final, pe patul din camera mea. În mod surprinzător, aceasta fusese produsă în Republica Socialistă România, iar prezența sa într-un pachet trimis de cineva din Occident a reprezentat o adevărată provocare mentală pentru membrii familiei mele, care au încercat zile în șir să găsească o explicație mulțumitoare. Concluzia la care au ajuns, în cele din urmă, a fost aceea că produsele românești exportate erau atât de bune încât străinii se gândiseră să ne ofere și noua șansă de a ne bucura de ele.   Câțiva ani mai târziu, când am realizat interviuri de istorie orală în vederea pregătirii tezei de doctorat „Cultul Baptist din Transilvania între 1948-1989 în memoria colectivă (județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj)” am întâlnit, din nou, această situație. Unii dintre intervievați primiseră sau beneficiaseră indirect de ajutoare materiale din străinătate, iar câteodată, în mod inexplicabil, găsiseră în pachete inclusiv produse românești. În opinia lor, primirea pachetelor se datora obligațiilor asumate de regimul comunist o dată cu semnarea Actului final de la Helsinki, interesului autorităților de la București de a obține clauza națiunii celei mai favorizate și, bineînțeles, compasiunii de care dădeau dovada co-religionarii din străinătate față de situația grea a credincioșilor din România.   Pe parcursul cercetărilor efectuate în ultimii ani în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și la Arhivele Naționale ale României în vederea elaborării unor lucrări referitoare la supravegherea cultelor de către poliția politică și la relațiile dintre culte și statul comunist, am găsit și documente care tratau problema ajutoarelor, ce mi-au oferit posibilitatea de a constata că ipotezele vehiculate până atunci de cei din jurul meu erau doar parțial adevărate. (Denisa Bodeanu)