O scanteie de viata

Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți. Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se afla o asistență care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viată, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.   În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.   Picoult la superlativ... Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri. - The Washington Post   Narațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate. - US Weekly Fragment din cartea "O scânteie de viață" Jodi Picoult "În spatele polițistului, Janine l-a văzut pe Allen - cu obrajii lui trandafirii și pântecul mare, care îl făcea să spună adesea în glumă că știe prea bine cum este să fii însărcinată. Allen era președintele filialei locale a grupului „Dreptul la viață". - Janine! a exclamat el, trecând de polițist, ca să o poată cuprinde în brațe. Doamne, Dumnezeule! a zis el, cu un oftat adânc. Scumpo, ne-am rugat pentru tine. Știa că se rugau pentru toate femeile care treceau pragul Centrului. Dar de data aceasta era vorba despre altceva. Allen nu și-ar fi iertat-o niciodată dacă i s-ar fi întâmplat ceva, pentru că el fusese cel care o trimisese pe post de spioană. Poate că Dumnezeu îl ascultase, căci ea fusese eliberată. Dar la fel fuseseră și Joy, și Izzy, și doctorul Ward. Și cum rămânea cu cei care nu aveau să mai iasă de acolo în viață? Ce divinitate capricioasă s-ar juca în felul acesta cu soarta oamenilor? - Te duc acasă să te liniștești, i-a zis Allen. Apoi, către detectiv: Sunt sigur că domnișoara Deguerre are nevoie de un pic de odihnă. Detectivul s-a uitat imediat către Janine, verificând parcă dacă era de acord să îl lase pe Allen să hotărască. Și de ce să nu fie? Făcuse tot ce dorise el, din primul moment în care ajunsese în oraș, hotărâtă să servească misiunea, prin orice mijloace cu putință. Și mai știa că intențiile lui erau bune.  - Vă putem duce noi oriunde doriți să mergeți, i-a spus detectivul. Îi oferea o alternativă; o făcea să se simtă puternică și importantă. - Trebuie să mă duc până la baie, a trântit ea o altă minciună. - Desigur, a spus detectivul, arătând spre capătul holului. Stânga la capăt, apoi a treia ușa pe dreapta. Janine a pornit într-acolo, strângând încă în jurul umerilor pelerina metalizată."