Rezumat O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire – Alexandru Dragomir
„Dragomir nu-și propusese să aibă nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-și pregătea în noaptea istoriei, scriind tenace și încăpățânat, viitoarea ieșire la lumină ca opera, Dragomir își asumă dintru început istoria ca noapte eternă și se retrage în intimul pur al luminii sale interioare. Dacă nu greșesc, cred că e singura gândire specializată filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturală prezentă sau viitoare. Gândirea lui Dragomir este neverosimil de pură tocmai pentru că nu «iese pe stradă», nu ia parte la dispute și nu se hrănește din vanitatea participării la turniruri intelectuale. Ea reprezintă performanța pură a posibilității de filozofare a unei ființe care se exersează într-o catacombă a istoriei. În frenezia lui de a înțelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordează Creația ca pe o temă și care se pregătește asiduu pentru ziua în care urmează să fim examinați de Dumnezeu. De altfel o știe și o spune, în 8 ianuarie 1993, într-o formidabilă notă din carnetele intitulate Semințe: «În fond, eu fac o teză de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a întâmplat în viața lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, și-a schimbat conducătorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU) Fragment din volum: “Violență, râul și binele Violența este ultima armă a răului, dar ea stă în spatele tuturor celorlalte sau, mai degrabă, este orizontul în care se rânduiesc toate celelalte. Violența nu are însă un singur registru de desfășurare. Ea este gradată: fie provoacă sperietură (și atunci e amenințare), fie suferința (fizică - tortură; sufletească - șantajul, intimidarea), fie devine exterminare pur și simplu. Primejduind însăși viața, adică temeiul, violența este eschatologică. Interesant e că violenței binele (bunul) nu-i poate opune nici o armă specifică lui, ba “mai rău”, el nu-i poate opune decât tot violența (de pildă războiul, limitarea forțată, excluderea etc.). Violența binelui împotriva violenței răului este pentru bine nu numai o soluție în extremis, ci și una în care binele nu se mai poate recunoaște ca atare, ci, dimpotrivă, acceptă ca el, binele, să fie aidoma răului, să lupte cu arma lui, să se înstrăineze. Violența ca arma a binelui este întotdeauna pentru bine un eșec (tocmai fiindcă el este silit să adopte arma răului; în război, de pildă, în revoluția contra tiraniei etc.), un scandal (fiindcă binele îmbracă haina răului) și o criză. Astfel, binele este silit să explice, adică să se justifice, ceea ce este deja o mică victorie a râului. (CPP, 168) Râul și învinovățirea Interesant este cum funcționează învinovățirea că arma în economia răului mundan. De vreme ce nimeni nu e perfect, tabăra binelui poate fi oricând atacată prin învinovățire. Aceasta poate fi reală sau imaginară (falsă), individuală ori colectivă, esențială (ideologică) sau accidentală (atacuri ad hominem, calomnii, mutarea luptei în domenii străine ca cinstea, moralitatea etc.), țintită direct sau în rude, prieteni, trecut. Recurgând la învin-vățire, râul obligă binele să se dezvinovățească, să se apere. Rezultatul este că răul se estompează ca rău, apărând, dimpotrivă, ca apărător al binelui, al purității, al consecvenței: nu el, ci celălalt este răul. Dezvinovățirea are acest efect chiar și atunci când învinovățirea este lipsită de orice temei, când e total imaginară.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O teza de doctorat la Dumnezeu. Exercitii de gandire și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.