Roman nominalizat la prestigioasele Man Booker International Prize 2016 și International Dublin Literary Award 2017 Cînd ajunge în valea în care-și va petrece întreaga viață, Andreas Egger e un orfan de vreo patru ani – nimeni nu-i știe cu precizie vîrstă. Crescînd, devine argat cu experiență la ferma familiei lui adoptive, apoi se alătură unei echipe de muncitori care construiește unul dintre primele teleferice din Austria și care, odată cu electricitatea, aduce în vale lumină și agitația. După o vreme, vine ziua cînd Egger o întîlnește pe Marie, iubirea vieții lui. Mulți ani mai tîrziu, cînd pleacă la drum pentru ultima oară, ea-i iese din nou în cale. Iar el, peste care timpul a trecut, privește în urmă cu uimire la anii ce s-au scurs. Romanul O viață de om este povestea sensibilă și tulburătoare a relației dintre ființa umană și un peisaj străvechi, o poveste despre singurătate, despre apariția lumii moderne și, mai presus de toate, despre momentele banale sau pline de însemnătate care ne fac ceea ce sîntem. Una dintre revelațiile anului. O poveste impresionantă, sfîșietoare, un întreg univers al schimbărilor, pierderii și curajului în fața sorții. - Anuradha Roy Robert Seethaler ne arată cum chiar pentru omul obișnuit viața e o aventură extraordinară – și face acest lucru într-o manieră plină de delicatețe, absolut memorabilă. - Mail on Sunday Romanul lui Seethaler evită orice formă de narcisism suspect, ca și orice nombrilism național-literar. Atrocitățile secolului XX sînt prezente în narațiune, dar n-o transformă într-o parabolă istorică. Avem de-a face cu o carte care nu vrea să explice lumea, ci doar să povestească o viață. - Die Zeit Traducere din limba germană de Andrei Anastăsescu Fragment din volumul "O viață de om" de Robert Seethaler: "Mai trecură aproape șase ani până când luă sfârșit perioada petrecută de Egger în Rusia. Nimic nu anunțase eliberarea, dar într-o zi de vară a anului 1951, dis-de-dimineață, prizonierii fură strânși laolaltă pe terenul din fața barăcii, unde li se ordonă să se dezbrace la piele și să-și arunce unele peste altele hainele, care formară o grămadă mare și puturoasă. Grămadă fu stropită cu benzină și i se dădu foc, iar în timp ce oamenii stăteau cu ochii țintă la flăcări, pe față li se citea frică de a fi împușcați pe loc sau de a păți ceva și mai rău. Dar rușii râdeau și vorbeau tare, toți deodată, iar când unul dintre ei înșfacă un prizonier de umeri, îl strânse la piept și execută un ridicol dans în doi cu fantoma aceea goală și sfrijită, cei mai mulți înțeleseră că era o dimineață bună. În decurs de o oră, după ce li se dădură haine curate și câte un coltuc de pâine, bărbații părăsiră lagărul, pornind în marș spre cea mai apropiată gară. Egger se retrăsese într-unul din ultimele rânduri. Chiar în fața lui mergea un tânăr cu ochi mari și mereu puțin speriați, care-și înfuleca pâinea de la primii metri parcurși. Când înghiți și ultima îmbucătură, se mai întoarse o dată și aruncă o privire înapoi spre lagăr, care era deja la mai mulți kilometri depărtare și abia se mai deslușea în razele scânteietoare ale soarelui. Un rânjet i se desena pe față și deschise gura să zică ceva, dar nu-i ieși decât un sunet sugrumat, moment în care-l podidi plânsul. Gemea și suspină, iar lacrimile și mucii îi curgeau în pârâiașe late pe obrajii murdari. Unul dintre bărbații mai în vârstă, un lungan cu părul alb, zbârlit și cu semne de râie pe față, se apropie de băiat, își petrecu brațul pe după umerii lui care tremurau și-l rugă insistent să înceteze cu bocetele, căci, una la mână, nu-i aduceau lui personal altceva decât un guler de cămașă ud și, două la mână, smiorcăielile erau molipsitoare ca frigurile galbene și ciuma bubonică la un loc, iar el n-avea chef să străbată mii de kilometri, cât măsură drumul până acasă, în compania unor bocitoare. Pe deasupra, era mai înțelept să-și țină lacrimile pentru acasă, căci acolo erau destule motive de jelit."
