O viata in intrebari si raspunsuri

     L-am cunoscut pe Moșari, prin intermediul cărților sale, în 2004, când o prietenă a soției mele, întorcându-se dintr-o călătorie în Israel, mi-a adus câteva dintre volumele unor scriitori israelieni de limba română. Moșari […] scria proza umoristică și de călătorie [...]  Lectura lor mi-a dezvăluit un umorist de cea mai bună extracție evreo-română, adică având ochiul ager al lui Cilibi Moise și urechea fină a lui Caragiale. Totul, de pe pozițiile unui moralist blând, a cărui experiență de viață îi îngăduie să fie permisiv cu eternele slăbiciuni umane, de care se detașează râzând, nu înfierând. […]     Ideea de a face o carte cu Moșări mi-a venit chiar în Israel. […] Am gândit un dialog la distanță, scris, iar nu vorbit, împărțit inițial în 5 capitole, a câte 16 puncte de discuție fiecare. Împreună urmau să acopere, în 80 de întrebări și răspunsuri, cei 80 de ani pe care îi împlinise Moșari. (Răzvan Voncu)      Fragment din volum:       „RĂZVAN VONCU:     Am convenit, atunci când am plănuit această carte, să mergem dincolo de mărturisirile foarte... rezervate prezente în cărțile tale de călătorii. Vorbește-mi puțin de latura sentimentală a studentului Moșari, de iubirile tale ieșene, și de întâlnirea cu doamna Rică.      G. MOȘĂRI:     La întreprinderea „Proletarul", la care eram consilier juridic (la Bacău), lucrau tatăl soției, adică Maier Schwartz, care era energic șef de fabrică, și sora soției, Tziona, ingineră textilistă. Odată, sindicatul fabricii a organizat o excursie la Galați, de două zile, la sfârșitul săptămânii, când Rică era în vacanță, iar tatăl ei mi-a spus că a înscris-o și pe ea la excursie, dar, cum nu are cunoștințe la fabrică, mă roagă să am eu grijă de ea. În zilele excursiei, am cunoscut-o bine (deși o știam dinainte) și ne-am împrietenit. După aceea, familia ei m-a rugat de câteva ori să-i duc pachete de mâncare la căminul Facultății de Medicină, unde învață la Iași, ceea ce a întărit prietenia noastră. După terminarea facultății, Rică a fost repartizată ca medic stagiar în unele localități din regiunea Bacău, dar ne-am obișnuit să ne întâlnim în zilele ei libere sau în vacanță, când venea la Bacău de la stagiul pe care știu că l-a făcut timp de trei ani cu multă dăruire pentru bolnavi. După ce Rică a terminat stagiul, ne-am logodit, iar după un timp ne-am căsătorit făcând o nuntă care, la vremea respectivă, la Bacău, a fost frumoasă.      RĂZVAN VONCU:     După o întrerupere cauzată de evenimentele din URSS (moartea lui Stalin, 1953) și din Ungaria (Revoluția anticomunistă din 1956), la sfârșitul anilor '50 și începutul anilor '60, autoritățile române au autorizat din nou plecarea evreilor români în Israel. S-a simțit, în Iași și în Moldova, acest al doilea val de Alia? Ție, personal, când ți-a venit ideea de a pleca în Eret Israel?      G. MOȘARI:     Ideea plecării în Israel nu mi-a venit deloc. [...]”