O viata mai buna

Autoarea bestsellerurilor O iubeam și Împreună   La douăzeci și patru de ani, Mathilde și-a abandonat studiile de master pentru o slujbă insipidă și comodă, locuiește cu chirie într-un apartament împreună cu două fete serioase și plictisitoare, se împiedică în relații sentimentale pasagere și își îneacă nefericirea în băutură. Totuși, din ziua nefastă cînd pierde plicul cu cei 10.000 de euro destinați renovării locuinței, viața ei își schimbă cursul, rezervîndu-i un șir de surprize, poate o iubire neașteptată. La douăzeci și șase de ani, Yann trebuie să se mulțumească cu o slujbă abrutizantă, se simte cumplit de singur și deprimat și în fiecare seară, cînd traversează podul peste Sena, cochetează cu gîndul de-a se arunca în apele ei tulburi. Dar invitația la cină a unui vecin de bloc, în semn de recunoștință pentru că l-a ajutat să care un vechi dulap de colecție, și căldura cu care este întîmpinat în sînul acestei familii fermecătoare îl împing să renunțe la toate și să pornească în căutarea unei vieți mai bune, care să aibă sens. Romanul Annei Gavalda reunește poveștile a doi tineri inteligenți, amuzanți, atrăgători, sarmanți și sufletiști care țin în mîini cheia succesului, însă nu prea știu să descuie poarta spre o viață împlinită.   „Mă numesc Mathilde Salmon. Am douăzeci și patru de ani. Oficial sînt încă studentă, învaț istoria artei (frumoasa invenție), dar în viața reală lucrez pentru cumnatul meu. Cel bogat, cel frumos, cel cool. Cel care-și scarpina întruna vîrful nasului și nu poartă niciodată cravată. Conduce o mare agenție de creație digitală care se ocupă de design, branding și dezvoltare web (traduc: dacă ai niște prafuri și vrei să le vinzi pe net, el o să-ți facă un magazin online drăguț și un parcurs cu săgeți pînă la pagina de plată) și m-a corupt anul trecut. El avea nevoie de mercenari, eu – de bani de buzunar... ”   „Anna Gavalda compune în cea mai recentă carte a să o odă pentru doi protagoniști cam rătăciți. Ea are un fel unic de a descrie cotidianul, de a ne dezvălui că ne putem desprinde de pămînt dacă ne dorim fierbinte să ne crească aripi.” (Lire) Traducere din limba franceză și note de Ada Tănasă     Fragment din romanul "O viață mai bună" de Anna Gavalda:     “Se făceau deja trei săptămâni de când îl căută întruna, sculându-se în zori, deși continuă să lucreze, ducându-se la culcare odată cu găinile, abia ciugulind câte ceva și adormind plină de dezamăgire. Era... epuizant.     Mathilde suspină.     La ce se așteptase?     Și ce glumă proastă îi mai servea Cupidon de data asta?     Ei, Buci Durdulii de colo de sus?     Ce mai era și porcăria aia?     Toate locurile în care crezuse sau care o inspiraseră, toate sfaturile, toate recomandările, toate semnalele de fum trimise de la o ușă de serviciu la alta, toate acele „Baftar sau „Zici că aveau niște cercuri pe lamă? Asta e o chestie japoneză... dac-aș fi în locul tău, aș începe cu japonezii", da, toate pistele sigure și falsele speranțe, toate descrierile zgârcite și întrebările absurde („Mă scuzați, domnule... caut un chef... nu știu cum îl cheamă, dar e cam... ăăă... rotunjor... chestia asta va spune ceva?”), toți ochii holbați, toate clătinările din bonete dezolate, toate brațele desfăcute, toate împingerile în corzi politicoase sau trimiterile la plimbare, toată viața asta pe dos, toate trezirile în zori și toate decepțiile continue, toate astea, toate, erau în zadar.     Mathilde șovăia.     Atunci unde naiba se ascundea? Lucra într-adevăr în cartierul ăla? Era bucătar amator? Sau muncea la vreo cantină sau vreun bufet de întreprindere? Sau era un mitoman periculos cu o întreagă colecție de cuțite? Sau un visător drăguț care-și pierduse șirul gândurilor?     Și de ce n-o mai sunase niciodată? Fiindcă era dezamăgit? Jignit? Supărat? Amnezic?     Fiindcă nu știa să citească?     Fiindcă nu era pe gustul lui sau o credea încă încurcată cu poetul ei ratat?     Mathilde se îndoia.     Și-apoi... există măcar? Existase vreodată?     Poate că născocise totul. Poate că scrisoarea nu mai era în plic de ani de zile. Poate că cineva o citise cu mult înainte. Poate că...     Poate că cuvintele o înșelaseră din nou...”