O viziune romaneasca a lumii

Alături de Spațiul mioritic, de Lucian Blaga - cu care a fost elaborată în aceeși perioadă - o viziune romanescă a lumii, de Ovidiu Papadima, este cea mai cuprinzătoare și mai profundă încercare de circumscriere a specificului spiritualității naționale, pornind de la folclor. Trăsăturile definitorii identificate de autor, precum: "nevoia de concret" a gândirii populare, "respectul" manifestat față de cosmos, asimilarea "firii" la cele umane și întrevederea ei ca o eternă prietenă și protectoare, "blânda" integrare a răului "în imensa armonie a cosmosului", prelungirea viziunii pământești rurale românești asupra imaginii cerești (în speță a raiului și a iadului), "privirea cu liniște a morții, acceptarea "rânduielii" că suprem mecanism, organic, al cosmosului, "optimismul" etnic funciar, privirea muncii ca o sfântă datorie etc. s-au impus, de altfel, drept coordonate indisutabile ale mentalității noastre arhaice. Repunem lucrarea în circulație ca pe oglindă a unui mod de existență și de gândire aparte - , ce ar putea să ne ajute, fie și din carte - , în afirmarea identității noastre în lumea de astăzi. - I.Oprișan  Fragment din volumul "O viziune românească a lumii" de Ovidiu Papadima:   "Ca să-l poți înțelege deplin și drept, trebuie să nu cauți în folclor nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce este. E o precauție banal de cuminte și de la îndemâna oricui. Și totuși, atâția de la noi, care s-au apropiat de folclor, au uitat-o, poate tocmai fiindcă era prea la îndemână. Unii au văzut în el prea puțin, doar un conglomerat de universale eresuri primitive. Alții, prea mult, o lume de rafinamente estetice, care demonstrează aristocrația noastră etnică. Că folclorul e o primitivă ordine de viață, cu o mult mai largă sferă decât a etnicului, e adevărat. Dar e o ordine care și-a dus — printr-o experiență cine știe cât de veche, — până aproape de perfecțiune, simplitățile alcătuirilor ei. Cine cercetează acele minunate ingeniozități subtile, care au făcut până azi din folclor un mecanism atât de suplu, nu poate să aibă decât aceeași atitudine ca și atunci când — călătorind atent prin acelea dintre satele noastre care au mai rămas în străvechea lor viață, cum sunt cele din uitatele văi ale Maramureșului — observă câtă ingeniozitate și migala s-a pus în construirea lacătelor cu totul din lemn, care se întrebuințează pe acolo. Sunt încă sate ale noastre, uitate în faza de civilizație a lemnului. Cercetându-le bisericile, casele, icoanele, uneltele, lucrurile lor, toate din lemn, — îți dai seama la cât rafinament poate ajunge o civilizație primitivă, când se apropie de termenul ei ultim. Și îți dai seama cât din acest rafinament poartă pecetea de nedezmințit a trăsăturilor sufletești specifice etnicului nostru, modeland aparte materialul același pretutindeni, al lemnului. Chiar și cei care n-au fost pe acolo, care au văzut numai în fotografii vestitele biserici maramureșene din lemn, își pot da seama oarecum de aceasta, contemplând formele aparte, pe care le-a luat goticul apusean în ele. Folclorul nostru e și el termenul ultim al unei realități tot așa de veche și simplă în originile ei, tot așa de armonică și subtilă în perfecțiunea de azi a simplitaților ei, tot așa de specific românească în frământarea materialului ei universal, ca și aceasta atât de plastică și de elocvența civilizație a lemnului."