Oameni si destine

Întotdeauna, am scris alimentat de impulsurile prezentului contemporan precum și de unele subiecte care acoperă realitățile citadine. Chiar și unele imagini, trăiri sau amintiri mai aprind, uneori, focul condeiului meu și mă simt cucerit de noi și prețioase teme ce mă frământa. Cu mare grijă, încerc să mențin tensiunea emoțională la cote normale și să ofer rațiunii suficient timp și spațiu pentru desfășurare. Nu mă preocupa atât de tare atitudinea intelectualității timpului meu față de poezie și nici exigențele sale pozitiviste. Sunt bucuros că iubesc poezia oamenii simpli, pentru care, în general, scriu. Nu scriu versuri tânguitoare sau pasive, vorbesc, în versuri, despre aspectele concrete ale existenței noastre, cheltuitoare de energii emoționale. Versurile mele descriu idei în mișcare, stări afective, premisele nesiguranței sociale și morale, iubirea sub toate aspectele, natura, destinul și viața. Modalitățile de exprimare, în poezie, care acoperă chiar sfera temelor filosofice, îmi asigură un segment al cititorilor constant, serios, iubitor și, mai ales, încărcat cu patriotism. În centrul tematicii mele este omul agresat de toate vitregiile unei societăți aflate într-o uluitoare și rapidă schimbare. Regret că, în lumea mea, ființele umane nu pot participa, cu drepturi egale, la luptă pentru existență. Sunt aproape sigur că omul, tot mai încorsetat de constrângerile deformatoare ale unei societăți ordoliberale, va fi mai greu înțeles și satisfăcut social și moral. Poeziile mele conțin mesaje fundamentate dincolo de cazarmă în care „pocnesc călcâiele și mințile se închid”. Muzele îmi trimit mesajele direct din viața socială generală. Acestea sosesc însoțite de un exces de libertate. Condamn obscenitatea în arta poeziei, dezaprob, cu vehemență, cârdașiile și neputința politicienilor. Lumea care trece prin fața ochilor mei, deși palidă în conținut, este o lume optimistă, visătoare, veselă și trecătoare. Prin volumul Oameni și Destine încerc să transmit lumii principiile unui nou mod de viață favorabil regăsirii echilibrului moral și unității sale cosmice. Să descurajez violența sub toate formele ei, să deschid poarta valorilor perene ale neamului românesc și, totodată, să previn omenirea asupra caracterului învăluitor, înrobitor și nociv al banului. Deschid prin Oameni și Destine un spațiu epic mai larg poeziei, tradiției literare, vibrațiilor afective fără de care societatea viitoare va pierde, enorm, din gusturile și frumusețile trăirii umane. - Petrișor Mandu Fragment din cartea de poezii "Oameni și destine" de Petrișor Mandu: "Cutreier slobod, sub al meu drapel, Mai scriu, în versuri, cât condeiul ține, De soare ars, muncind în vânt rebel, Al vieții mers, prin oameni și destine.   În zborul meu, nu-i totul așa cum pare, Lovit, prea des, prin lege, cu dispreț, Spun, prin văzduh, pe cai șuierătoare Valoarea, munca-n țară, nu au preț. Azi, mai bogat ca toți, e subteranul Și sacii-s plini la slugi de împărat, Morală nu-i, când suveran e banul, El face legea, deci, sunt resemnat. Urzeli distrug valori, virtuți și artă, Suntem mondeni și am uitat de ele, Dreptatea, adevărul nu se poartă, Ascunse, stau, sub lacăt și zăbrele. Sunt mulți, cu un limbaj străin și slut, Vrăjmași ai țării, transformați în fiare, Nu pot fi demascați, că nu s-a vrut, Pierdută-i cheia soartei schimbătoare. Îi văd ce-ntînd capcanele mondene, Doar poze fac, în false comportări, Ce jalnici sunt când, moțăind, în pene, Trăiesc doar între somn și desfătări. Vor evada din mediul convulsiv, Când s-or trezi stresați că-i arde ciorbă, Urâți, mânați de fondul impulsiv, Dorind să-mi șteargă scrisul chiar și vorba. Sunt prea călit, iubesc pământul sfânt, Ca să mă las furat de vrăji stupide, Frumoșii ani se duc pe-aripi de vânt Și-n ființa lumii sunt schimbări rapide. Mai am lumina, încă, spirit viu, Să scriu, mă-ndeamnă, așa cum se cuvine, Spre piscuri să înalț, așa cum știu, Frumosul vis, prin Oameni și Destine."