Cartea Oamenii-sobolani. In subteranele interzise ale Chinei PDF

    „Mao i-a glorificat. China moderna le datoreaza miracolul economic. Viitoarea putere mondiala suprema s-a ridicat pe umerii milioanelor de tarani care, in cea mai mare migratie din istorie, au parasit zonele rurale pentru a deveni muncitori. La Beijing, peste un milion dintre ei traiesc in subsolurile insalubre. Prestind munci prost platite in asteptarea unui serviciu mai bun, mingong – muncitorii migranti – sint obligati sa locuiasca sub pamint. Veniti din toate colturile tarii in cautarea unei vieti mai bune, au ajuns in cele din urma sa-si insuseasca porecla pe care au primit-o: shuzu, «oamenii-sobolani».      Am fost sa-i intilnesc in canalele din Beijing. Am trait, cu intermitente, alaturi de ei timp de aproape doi ani: intr-o lume interzisa, fara ferestre, fara apa si caldura, luminata de neoane. I-am urmat in satele lor de bastina. M-am dus sa vad zecile de milioane de copii pe care i-au parasit acolo. Pentru ca ei sint incarnarea paradoxurilor chineze. Visul presedintelui Xi Jinping, apostolul ideologiei maoiste, este un miraj indepartat in tara capitalismului salbatic. Viata lor e departe de a fi un basm. Dar nu sint pregatiti sa rastoarne sistemul... Propaganda Partidului Comunist, speranta unei vieti mai bune si reinvierea confucianismului au facut «minuni».” (Patrick Saint-Paul)        Din cuprins:   • Adapostul de la Julong Garden • Copiii abandonati din sate • Tinerete ingropata • Mingong-ii, fauritori de megalopolisuri • O noapte la „sobolani” • Regi si regisori la „sobolani” • Artisti iesiti din vizuini • Miliardarul si „sobolanii”      Fragment din volum:       “La ora iesirii de la ore, numai cativa bunici au venit in fata scolii comunale din Tangxi. In acest sat indepartat din provincia Jiangxi, una dintre cele mai sarace ale Republicii Populare, cei mai multi elevi sunt liushou ertong, „copii abandonati" de parinti plecati in cautare unui loc de munca in marile orase ale tarii. La fel ca milioanele de copii parasiti din toata China rurala, elevii din mica scoala de la Tangxi numara cu nerabdare zilele pana la Anul Nou chinezesc, cand isi vor revedea parintii dupa luni intregi de absenta.     Ghemuit pe o straduta de pamant batatorit, cu case subrede din caramida acoperite cu tigla cenusie, imbracat in zdrente si cu fata murdara, micul Xiaohai, in varsta de 9 ani, priveste cum se joaca un coleg pe smartphone, scotocind intr-o punga de plastic dupa gheare de pui prajite. S-a intors singur de la scoala si s-a oprit in drum sa se joace.     - Bunicii au treaba la camp, zice el, aratand spre o casuta pierduta in departare, o mica pata cenusie mijlocul unei intinderi de orezarii innegrite de iarna, brazdate in lung si-n lat de poteci noroioase.     Bunicii, aproape analfabeti, nu-i sunt de niciun ajutor la lectii.     - Ma descurc singur. Asta e, mormaie el incruntat, fara sa-si ia ochii de la ecran si racaindu-si cojile de muci de sub nas cu unghiile negre.     Uzati de anii de munca, cei care tin locul parintilor, in varsta de aproape 70 de ani, ii asigura o minima ingrijire lui Xiaohai: un acoperis deasupra capului, un pat, mancare si putina afectiune. In rest, e lasat sa se descurce singur in timp ce ei muncesc. Parintii se ingrijesc de nevoile lui materiale trimitand sume mici de bani economisite in fiecare luna. Ii vede cel mult o data pe an. Uneori, o data la doi ani.     - Mi-au promis ca vor veni anul asta in sat de Chunjie (Anul Nou chinezesc, celebrat in general in februarie, la o data stabilita in functie de calendarul lunar). Anul trecut n-au gasit bilete de tren.     Obisnuit cu absenta lor, Xiaohai spune ca venirea lor il lasa complet indiferent."