Oare sa spargem statuia?

Dincolo de imaginea roz bonbon pe care i-o atribuim adesea, prezența lucrare ne dezvăluie o față pătrunzătoare și neașteptată a Sfintei Tereza a Pruncului Isus. De-a lungul anilor, numeroși tineri au interpretat această lucrare magistrală a lui Gilbert Cesbron, în parohii sau pe scenele teatrelor franțuzești, dezvăluind cu mai mare acuratețe forța unui suflet sfânt. „Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fete este cea mai tânără dintre Doctorii Bisericii, dar înflăcăratul său itinerariu spiritual este atât de matur, iar intuițiile de credință exprimate în scrierile sale sunt atât de vaste și de profunde, încât ea merită un loc între marii maeștri spirituali. Tereza de Lisieux nu numai că a înțeles și descris adevărul profund al Iubirii ca centrul și inima Bisericii, ci ea l-a și trăit intens în scurta sa existență. Tocmai această convergență a doctrinei și a experienței concrete, a adevărului și a vieții, a învățăturii și apracticii, strălucește în mod deosebit în această Sfântă, făcând din ea un model atrăgător îndeosebi pentru tineri și pentru cei care caută adevăratul sens al vieții lor. În fața goliciunii atâtor cuvinte, Tereza oferă ca soluție Cuvântul unic al mântuirii, care, înțeles și trăit în tăcere, devine izvor de viață reînnoită. Ea se opune unei culturi raționaliste, și prea adesea pătrunse de un materialism practic, cu simplitatea dezarmantă a «caii mici», care, prin reîntoarcerea la esențial, conduce spre taina oricărei existențe: iubirea divină care învăluie și pătrunde orice aventură umană. într-un timp ca al nostru, marcat atât de des de cultura efemerului și a hedonismului, acest nou Doctor al Bisericii se arată înzestrat cu o extraordinară eficacitate pentru iluminarea minții și a inimii celor cărora le este sete de adevăr și de iubire. Calea parcursă de ea pentru a ajunge la acest ideal de viață nu este aceea a marilor realizări rezervate pentru puțini oameni, ci dimpotrivă este o cale la îndemâna tuturor, «calea mica», calea încrederii și a abandonării totale de sine în providența divină. Nu este o cale banală, ca și cum ar fi mai puțin exigentă. În realitate este exigentă, cum este întotdeauna Evanghelia. Este însă o cale pătrunsă de acel sentiment al abandonului încrezător în îndurarea divină, care ușurează chiar și angajamentul.