Obsesia

    Naomi Bowes și-a pierdut inocența în noaptea în care și-a urmat tatăl în pădure. Eliberând-o pe tânăra ținută captivă de el, copila de nici doisprezece ani a dezvăluit crimele oribile ale tatălui său. Dar păcatele lui Thomas David Bowes o urmăresc, chiar și atunci când e la un pas de fericire.     Devenită un fotograf de succes și trăind sub numele de Naomi Carson, ea a găsit un loc pe care să-l transforme în căminul mult visat – o casă veche, ce necesită reparații, aflată la mii de kilometri distanță de tot ceea ce a cunoscut vreodată. Naomi își dorește o existență solitară, dar locuitorii din Sunrise Cove se dovedesc a fi foarte prietenoși și reușesc să-și croiască drum către inima ei – mai cu seamă chipeșul Xander Keaton.     Naomi simte că nu mai poate rămâne în izolarea ei și știe că relațiile prilejuite de noua să viață sunt ceea ce ființa ei a râvnit în taină dintotdeauna. Dar păcatele tatălui său pot deveni o obsesie, și, așa cum Naomi știe deja, trecutul ei este un coșmar care o urmărește necontenit.      Fragment din roman:       „Trebuise să-i roage pe Kevin și pe Jenny să-i facă o favoare - să o convingă pe Naomi să meargă cu ei la Union pentru două ore. Îi plăcuse să o vadă acolo, dar mai mult îi plăcuse ideea că prietenul lui se asigurase că va ajunge cu bine acasă și va încuia ușile în urme ei până când se întorcea el. Ea îi dăduse o cheie și codul de la sistemul de alarmă, deși nu era sigur dacă fusese doar pentru noaptea aceea sau nu. Avea impresia că nici ea nu știa sigur.     Acest... aranjament ar fi mai simplu dacă ar putea lăsa la ea câteva obiecte esențiale. Nu era pe teren sigur aici - toate astea erau noi pentru el.     Nu mai locuise până acum nici măcar în parte cu o femeie. Avusese grijă să nu o facă. Poate că nu avea un spațiu atât de mare ca al lui Naomi, dar îi plăcea oricum apartamentul lui.     Cu toate astea, era aici, dându-se din nou jos din patul ei, purtând tricoul pe care ea-l spălase și gândindu-se să-i ceară o cafea.     Chestia asta dintre ei avea o sumedenie de piese în mișcare și el încă nu-și dădea seama cum să le potrivească pe toate laolaltă.     Dar avea s-o facă, își spuse, în timp ce ieșea din cameră în căutarea ei și a cafelei. El întotdeauna își dădea seama cum se potriveau și funcționau lucrurile.     Îi auzi vocea vorbind încet, așa că schimbă direcția de la căutarea cafelei și intră în spațiul ei temporar de lucru.     Ferestrele erau larg deschise, iar câinele stătea tolănit sub masa ei improvizată de lucru.     Soarele îi lumină părul, dându-i o sută de nuanțe de auriu și bronz și caramel în timp ce folosea o unealtă lungă să taie niște passepartout în timp ce bombănea ca pentru sine."