Ochi haituiti de tradare

„Poemele din volumul de față sînt rezultatul unei introspecții lirice urmînd firul roșu al existenței mele, sînt rezultatul zbaterilor mele lăuntrice privite din perspectiva unei poetici mature. Ochi hăituiți de trădare este un titlu inspirat de locul meu de muncă; sînt referent cultural sportiv la ANR Bihor-Salaj din 1990. Ochii orbilor, hăituiți de trădările sorții, duc lumina interioară spre vîrful degetelor și îi ajută să citească în Braille paginile destinate doar văzătorilor. Acești ochi mă urmăresc de 25 de ani, de cînd le sînt salariat și prieten. Domniile lor au o parte din vina care a dus la scrierea acestui volum. Cealaltă parte revine plaiurilor mele natale, Petidului meu drag, și experiențelor citadine de mai tîrziu, experiențe care m-au condus spre cea mai extraordinară descoperire: terapia sufletească dăruită de cuvinte și prin cuvinte. În concluzie, de scrierea acestui volum se fac vinovați: viața, muza și pegasul.” (Gheorghe Vidican)   „Poezia lui Gheorghe Vidican nedumerește și derutează. Expresie a unui sentimental reprimat, pare că nu vrea să dezvăluie limpede ceva, pentru că ea însăși nu știe ce să dezvăluie din lumea pe care o explorează. Tatonează. Scriitura poematică suprapune două stiluri disjuncte, în palimpsest: unul clar în profunzime, altul confuz la suprafață. Poemul arată că desenul naiv, bine conturat în primă instanță, al unui copil (un vapor, un copac, o pisică), desen peste care mîna supărată și nervoasă a aceluiași autor a mîzgălit linii dezordonate, pentru că e nemulțumit de trădarea textului său pentru a ascunde ce a vrut să arate sau să spună, ca să nu fie acuzat de simplitate și directete în exprimare. Sintaxa suprarealistă a disparităților e prima vizibilă. Desenul din profunzime nu se vede întotdeauna la prima lectură din cauza hașurilor. Fluxul imaginilor fulgurante se înregistrează pe pelicula versului lung ca o suită de secvențe ce se succedă derutant, reziduuri ale unei realități sparte în cioburi. În fața cititorului se perindă halucinant fantasme din lumi diferite, care trec unele pe lîngă altele sau se ciocnesc. Dacă spectacolul este neliniștitor sau plăcut, rămîne să decidă privitorul, în funcție de ceea ce vede, de ceea ce simte sau de ceea ce înțelege. Dacă înțelege. Poezia lui Gheorghe Vidican are nevoie de un cititor devotat și perseverent.” (Ion Simut)