„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Narațiunea se dezvoltă insinuînd ca locul lui nu e de fapt nicăieri pe acest pămînt, că patria lui și a noastră, a celor care îi citim povestea, este în altă parte. Insinuarea alunecă spre revelație, grație bolilor noastre, ale părinților și bunicilor și totodată grație istoriei. O revelație potentată de un talent poetic de excepție... Cum se întîmplă de regulă în romanele atinse de harul vizionarismului, această istorie personală tinde să dea seama de istoria unei întregi generații.” (Radu Aldulescu) „Dan Ciupureanu «explodează» cu un bildungsroman à rebours: autoficțiune crudă, nu doar lipsită de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar înclinată spre un anumit masochism, susținută de un ritm care îți taie respirația, poetică, însă cu un simț al grotescului ce trimite, păstrînd proporțiile, la tribulațiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tușă de candoare salingeriană și, pe alocuri, cu o încrîncenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fără urmă de inflamare ideologică și resentimentară. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gîndul la Recviem pentru un vis. Omar și diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia în ultimă instanță și retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu cîștigat miraculos.” (O. Nimigean) Postfață de Radu Aldulescu
