Omul care a cucerit timpul

Este anul 2016, iar în lumea lui Tom Barren tehnologia a rezolvat toate problemele omenirii - nu există război, nici sărăcie, nici avocado necopt. Și totuși, Tom este nefericit. A pierdut-o pe fața visurilor sale. Și ce faci când ești trist și ai o mașină a timpului? Cel mai probabil, ceva stupid. Eșuat într-o realitate alternativă groaznică pe care o recunoaștem imediat drept anul 2016 al zilelor noastre , Tom e disperat să-și îndrepte greșeala și să plece acasă. Până când descoperă, pe neașteptate, niște versiuni minunate ale familiei, carierei și femeii care poate fi iubirea vieții sale. Acum Tom se confruntă cu o alegere imposibilă. Să se întoarcă la viața sa perfectă, dar lipsită de dragoste, sau să rămână în lumea noastră imperfectă, alături de iubita sa? În căutarea răspunsului, Tom călătorește în spațiu și timp, în încercarea de a-și da seama, în sfârșit, cine este cu adevărat și care ar trebui să fie viitorul său  și al nostru. Un roman de debut surprinzător... Uimitor și complex... O narațiune extraordinar de amuzantă... În realitatea alternativă a zilelor noastre, când mulți și-ar dori să se poată întoarce în timp, plăcerile masochiste ale acestui roman halucinant și înduioșător le-ar putea oferi o oarecare consolare. - Washington Post Modelul asumat al lui Mastâi este Leagănul pisicii de Kurt Vonnegut, cu capitolele sale scurte și poantele istețe. [...] O voce narativă în același timp înțeleaptă și naivă, indignată și resemnată, hilară și profund tristă. - The Wall Street Journal Un roman despre călătoria în timp nu are dreptul să fie atât de antrenant. Un roman atât de antrenant nu are dreptul să fie atât de inteligent. Iar un roman atât de inteligent nu are dreptul să fie atât de amuzant. Sau de pătrunzător. Sau de captivant. Practic, acest roman nu are dreptul să existe.- Jonathan Tropper, autorul romanului Aici ne despărțim Fragment din volumul "Omul care a cucerit timpul" de Elan Mastâi"   "Totul se întâmplase din cauza călătoriei în timp. Nu știu câtă răbdare mai ai pentru explicații semilucide ale fizicii călătoriei în timp, dar trebuie să clarific ceva - versiunea de călătorie în timp a lui Lionel nu era la fel ca a lui tată. Amândoi găsiseră o modalitate de a trimite o persoană înapoi în spațiu și timp, dar avuseseră abordări complet diferite. Două drumuri separate care duc la aceeași destinație. Principala distincție e că eu am călătorit până la un moment dinainte de propria mea naștere și am generat, din greșeală, o nouă cronologie care începe din acel punct, dar Lionel călătorea la momente din timpul vieții lui, în alte locuri de pe planetă. Ceea ce însemna că există simultan în două locuri în același moment în timp. Așa că i-a luat ceva să realizeze ce am realizat eu imediat - călătoria în timp îi face rău creierului tău. Corpul tău poate, mai mult sau mai puțin, să o suporte, dar mintea ta se luptă cu disonanța cognitivă. La început pare OK. Creierul tău e foarte bun la a controla disonanță cognitivă. Fără-ndoială, e funcția principală a creierului tău. Simțurile tale absorb o frenezie uriașă de informație în fiecare moment în care ești conștient, iar creierul tău trebuie să o simplifice până la coerență, pentru ca tu să poți să funcționezi. Îți permite să te concentrezi, mută stimulii nenecesari la periferie și analizează cantitați imense de date perceptive cu niște metode euristice uluitoare. Ca filmele. Știi cum funcționează filmele, nu? Ceea ce tu vezi că o imagine în mișcare e, de fapt, o serie de imagini statice în succesiune, pe care creierul tău le interpretează ca mișcare datorită inerției vederii și efectului stroboscopic. Capacitatea extraordinară a creierului tău de a înlănțui date e motivul pentru care o pictură poate să arate incredibil de vie de la distanță, dar, de aproape, să se transforme în niște puncte de vopsea pe o pânză. Sau motivul pentru care instrumentele individuale ale unei orchestre formează o simfonie. Versiunea călătoriei în timp a lui Lionel nu îi determină creierul să aibă amintiri simultane ale aceluiași moment în același moment. Percepea călătoriile în trecut ca evenimente în prezent. Se întorcea întotdeauna în prezent după același interval de timp pe care îl petrecuse în trecut - dacă pleca din prezent la opt seara și petrecea două ore în trecut, se întorcea în prezent la zece seara, iar creierul lui nu era nevoit să dubleze cantitatea de informație primită de la stimulii externi. Când călătorea în timp, nu simțea că amintirile lui din trecut erau în trecut. Simțea pur și simplu că se teleportase într-un alt loc dintr-o altă zonă de fus orar. Doar că zona aia de fus orar era în trecut, astfel că amintirile sale păstrau o cronologie corectă. Nu însă și cele ale Ursulei. Lionel nu își dublă experiențele, dar ea o făcea, iar acest lucru i-a distrus mintea Ursulei. Cronologiile intrate astfel în conflict i-au erodat integritatea structurală a barierelor nervoase."