Eu ca om, lumea ca simptom. Nici un cuvant nu i se poate opune singuratatii. E starea primordiala a omului. Cand stiu ca toate zilele nu sunt decat pregatiri pentru ultima zi din viata mea… Nu se poate fericire fara trecut, nefericire fara viitor, sau prezent fara speranta. Cand esti atat de neinsemnat, cand te simti vinovat de propriile oase. Si daca nu exista libertate? Daca Dumnezeu a pierdut controlul? In fiecare zi ma rog sa fie sfarsitul lumii, dar nu al meu. Poate omenirea nu-i decat un urias care a murit in somn. Un oras lipsit de angoasa existentiala se transforma in cimitir. O societate ce cauta hazardul, ca Lucifer plictisit de propria frumusete. Se lucreaza in noi opera nimicului.
Poate va veni o zi cand vei rasfoi aceste pagini si vei deveni un alt eu care-mi stie amintirile, fiindca odata citite, vor fi parte si din sufletul tau. Cartea se vrea a fi un jurnal alcatuit din ganduri razletite, inceput acum multi ani si poate neterminat. Acum atat de multi ani, incat uneori nici nu-l mai recunosc ca fiind al meu. Iti las aceasta carte, prietene. Asa cum isi lasa pasarea cuibul sau, plecand spre zari mai calde, de parca nicicand n-ar fi fost. - Mihai Zota
