Mulți au fost mirați când au aflat că Rene Guenon a fost musulman. În cărțile sale nimic nu indică un atare ratașament tradițional, precum și locul pe care islamul îl ocupă în opera sa, în comparație cu cel al hinduismului și al taoismului, un loc destul de restrâns, în pofida frecvențelor referiri la metafizică și esoterismul islamic. Astfel că unii s-au întrebat dacă ar putea exista un acord între perspectiva sa doctrinară și poziția sa tradițională personală. Alții au mers până la a considera ca învățătura sa metafizică și intelectuală nu ar putea fi considerată compatibilă cu doctrina islamică. Ex ista, de asemenea, o problemă în privința ortodoxiei islamice a operei lui Rene Guenon și o altă referitoare la raportul dintre poziția sa tradițională personală cu funcțiunea doctrinară generală... Astfel că noi credem util să facem câteva precizări și puneri la punct. - Michael Vâlsan
În fața devierilor și profanărilor lumii moderne, a apărut în Occident, acum aproape un secol, o acțiune de redresare la îndemnul și inițiativa lui Rene Guenon. Ea a avut ecou în România și a stârnit un interes pro fund care s-a manifestat foarte curând, mai ales prin cola borarea lui Vasile Lovinescu la revista Etudes Traditionnelles al cărei inspirator era Rene Guenon; aici a publicat din scrierile sale sub numele de Geticus. Totuși, rolul acestui precursor, deși remarcabil, nu poate fi comparat cu acela al altui român, Mihail Vâlsan, care a condus revista din 1961 până la moartea sa survenită în 1974. Cu toate că a publicat destul de puțin, acest maestru poate fi considerat pe bună dreptate ca fiind continuatorul ales și calificat al operei guenoniene. Din acest punct de vedere, figura Triunghiului Androginului, prezentată și comentată în partea a VII și a VIII a prezenței cărți, reține atenția în mod special și pe bună dreptate. Transmisă lui Mihail Vâlsan de către Rene Guenon pe parcursul schimbului epistolar intermitent dintre 1940 și 1945, ea constituie în realitate o investitură și ne arată în mod clar direcția pe care trebuie să o urmeze această acțiune de redresare. C a maestru spiritual, Michel Vâlsan este cunoscut în Islam ca Shaykh Mus tafa Abd al-Aziz . Fundamentele direcției sale spirituale se află în opera maestrului suprem al esoterismului islamic, Shaykh al-Akbar Muhy-d-din Ibn Arabi, a cărei cunoaște re intimă și directă o avea. Shaykh Mustafa este recunoscut ca fondator al studiilor akbariene în Occident, dar nu această calitate explică alegerea textelor prezente aici. Ar fi mai potrivit să se pună mai degrabă în lumină legătură indisolubilă ce unește învățătură "servitorului Adevărului" unic și universal care a fost Rene Guenon cu doctrina lui Ibn Arabi, din ca re provine în mod esențial și la care, în ultimă instanță, aceasta conduce. Prezența publicare este binevenită și prielnică, căci ea face accesibilă în limba sa maternă opera decisivă a acelu ia care a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai mari maeștri contemporani ai esoterismului islamic. - Abd ar-Razzaq Yahya (Charles-Andre Gilis)
