Omuletul din perete si alte povestiri fantastice

Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva? Cală, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârtesc multe dintre poveștile din carte. Sevan, un bătăuș get-beget dintr-un sat uitat de lume. Fîfi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofană, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr-un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul. Acestea sunt doar câteva dintre personajele care își dau mâna și te ghidează într-o aventură nebună, provocatoare, fără pereche. Ești pregătit să descoperi lumea cu alți ochi?   Citind cartea lui Marian Coman, ai impresia că Stephen King dă drumul unui balon roșu printr-o gaură de iepure ce conectează suburbia americană de satul și litoralul românesc. Cu scene parcă desprinse dintr-un film de M. Night Shyamalan sau Guillermo del Toro, dar și cu o nostalgie discretă, scrisă într-un registru realist stăpânit excelent, lui Marian Coman îi reușesc grația pasului pe sârmă, dar și forța săpăturii narative de tip svaiter, care perforează textul și interconectează poveștile între ele spre un final în care zidurile se transparentizează. - Tudor Ganea Fragment din cartea "Omulețul din perete și alte povestiri fantastice" de Marian Coman: "- El este Alfonzo! a făcut bărbatul, la câteva secunde după ce ajunse la noi, arătând o bubă urâtă de pe unul dintre degetele mâinii sale. Mie puteți să-mi spuneți Tom. Tom și-a trecut mâinile prin părul negru, lung și ud, apoi a scuturat puternic din cap, împroșcându-ne cu picături de apă. Și-a aranjat din nou părul și l-a legat într-o coada pe care a lăsat-o să-i cadă greu pe spate. Era slab și avea cearcăne întunecate la ochi, de parcă nu dormise un minut în toată viața lui. Tom a început să ne spună o poveste halucinantă despre sfârșitul lumii, despre diavol și despre cum îți fură necuratul mințile dacă-i auzi vocea, ne-a povățuit să fim foarte atenți, pentru că azi este ziva cea mare și Al Rău pândește din toate părțile încercând să-și mărească armata, ne-a vorbit despre altarul pe care cohortele sale îl construiesc în centrul orașului, fel și fel de istorii care mai de care mai incredibile pe care, mormăia el, le știe în mare parte de la Alfonzo, negul lui de pe mâna dreaptă, drăcovenii despre care nu știam ce să cred. Mi se părea că m-am pierdut undeva pe drum și că realitatea s-a urcat într-un tren pe care nu l-am prins, că m-am trezit de dimineață într-o lume normală și am ajuns la prânz în iad, printre cazane cu smoală, cum ne speria dascălul Axente. Ce porcărie de zi, îmi ziceam, ciupește-mă, Țigane, de mâna să mă trezesc din coșmar, domnule Tom, te rog, dă-mi un pahar mare cu apă, că amețesc. - Ajunge! m-am pomenit strigând, satul de cuvintele pletosului din fața noastră, de mâna lui buboasa cu care gesticula întruna și care semăna cu un cap de găină dintr-acelea urâte, cu gâtul chel și fără creastă."