Opera lui Vintila Ivanceanu. O expresie a neoavangardei

Prozatorul si poetul Vintila Ivanceanu (1940 - 2008) a fost un mit al vietii culturale romanesti de dupa 1965, inainte chiar de a fi apucat sa zamisleasca substanta literara menita sa-l exprime. Nutrea, deopotriva cu oniristii, un histrionism extrovertit, zgomotos, decomplexat, in care majoritatea confratilor au recunoscut instantaneu autenticitatea, confirmata ulterior prin poeme cu irizari suprarealiste si prin doua microromane funambulesti, Nemaipomenitele patanii ale lui Milorad de Bouteille (1970) si Vulcaloborgul si frumoasa Beleponja (1971), dupa care autorul s-a mutat in Austria, unde a devenit un membru de marca al avangardei tarzii vieneze, elaborand o opera de o complexitate decadenta aparte, transdisciplinara, cu accente preponderent estetizante (pe linie nietzscheana) si cu o orientare eschatologica.   Daca, in tara, Marian Popa va continua sa admire la el "un bun simt suprarealist", in asociere cu "antiburghezismul, antimilitarismul si nebunaticul simpatic", iar Gabriel Dimisianu sa vorbeasca despre "copilul teribil al miscarii literare, nonconformist, rebel si gesticulant pana la stridenta", aproape nimeni de la noi nu avea cunostinta de cat de complex si de urias a devenit Ivanceanu dincolo, in conditiile unei culturi cosmopolite libere, lipsite de oprelisti, pentru care fusese predestinat. Cartea de fata reprezinta un act literar major: cea dintai monografie a operei integrale a lui Vintila Ivanceanu, atat a celei romanesti, cat si a celei germane. Autoarea isi propune, cu bun-simt, doar o reintroducere a numelui autorului, aproape necunoscut generatiilor mai tinere, in tabloul generic al "tendintelor literare romanesti de la sfarsitul anilor \'60", insa importanta volumului intrece cu mult aceasta modestie, el devenind, din chiar clipa iesirii sale de sub tipar, un reper exegetic indispensabil, de prima mana. - Stefan Borbely