De puține ori în poezia noastră s-a avîntat cineva atât de departe în peisajul informelor interioare, năzuind să atingă limfa originară a ființei și visceralizându-și psihismele atât de convulsiv și grotesc. Aurel Pantea pornește, de regulă, tehnic vorbind, de la o stare definită precipitat și tranșant, deschizând poemele cu vers peremptoriu, cu dicție de blazon. Dar poemul său se ambalează abia când atinge infrasctructura acestei stări "limpezi" printr-un plonjon în abisul senzațiilor. (Al. Cistelecan)
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
