Lansat în anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanți poeți români ai ultimelor decenii, foarte personal, stăpînind peste un teritoriu al lui și numai al lui: metapoezia. Încă de la început, scria Poem după Poem (titlul pe-atunci predilect) pentru a obține efecte de profunzime, de surpriză, de mister din reflecția fulgurantă asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de altă parte – încă de atunci implicarea existențială în reflecția textuală, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeași combinație, adîncind patetismul și „umanizînd” metadiscursul poetic. De la formula concentrării maxime, de tip haiku, autorul a deviat și spre mai ample extensii, mergînd pînă la secvențe de proză eseizantă, „hașurînd” pagina, căutînd sensuri în albul ei acoperit cu negre sire. Poate că vor fi existat dintotdeauna, însă au devenit în ultimele cărți mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esențială. - Ion Bogdan Lefter CUPRINS: • Prefață. Metapoetul: între scriitură și viața de Ion Bogdan Lefter • Scris șters: Puneri la încercare sau Post-Scriptum: formula (Nota asupra unei ediții) • Extrase din Manual • 36 // 42 de caligrame ajutătoare • Manualul autorului • Întoarceri la locul faptei poetice. Lecții și exerciții (rînduri lipsa) • Poemul cu latura de 1 metru • Arta consumului • Arhipelogos • Pantaloni și cămașa • Manualul autorului • (Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte • Eclipsa Crimă (plătim vizibilul) • Pe unde să intre jaguarul (pentru un viitor) • Nota biobibliografică • Referințe critice Fragment din volumul "Opera poetică" de Bogdan Ghiu: „Schiță pentru o reverie Unde ești, adolescență? Ai fost frumoasă, dar repede ți-am pus capăt, grăbit cu un viitor care azi e prezent fără margini. Unde ești, piept al meu de atunci, în care azi încep să simt din ce în ce mai distinct inima, plămînii, sîngele întorcîndu-se, respirația? Și nu am decît 28 de ani (în curînd voi împlini 29), și cuvintele nasc deja invariabil aceleași cuvinte, cuvintele mele s-au făcut specie cuminte și truditoare și în curînd, pre- simt, vor deveni istorie. Unde ești, nume al meu la care visam? Pămînt al tinerelor copite astăzi căzute? Și tu, Artaxerxe, adolescență? Unde sînt dinozaurii [candizi] cu visele lor? Am 28 de ani și cîntecul e numai cuvinte.”
