În contrast cu mai toți optzeciștii, chiar și cu cei mai plurivalenți, Liviu Antonesei se plimba lejer pe aproape toată plaja umanioarelor, fie trecînd nonșalant de la psihologie la teorie literară, de la sociologie la istorie literară ori de la științele educației la filosofie sau critica literară imediată, fie amestecîndu-le cu arta într-o eseistică euforică și euforizantă, de-a dreptul carismatică prin pasiunea dezbaterii. Pe cît se mai poate așa ceva, e un uomo universale; și nu doar unul de bibliotecă, de activitate contemplativă, ci și unul implicat în viața cetății, cu intervenții publicistice prompte și analize riguroase de situații. […] Mobilitatea spirituală și creativă a lui Antonesei culminează însă în proza pe care o scrie (mai rar, ce-i drept) și, desigur, în poezie. Căci din multele care e, Antonesei e întîi de toate poet. Poate chiar Poet. - Al. Cistelecan CUPRINS: • Prefață • Pharmakon • Căutarea căutării • Apariția Eonei și celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei • Apariția, dispariția și eternitatea Eonei • Povesti filosofice cretane și alte poezii din insule • Poemele din zorii amurgului • Referințe critice • Nota biobibliografică Fragment din volumul "Opera poetică" de Liviu Antonesei: „Pharmakon Zi cenușie, cameristele ploii au ridicat jaluzelele - sângele nopții s-a scurs pe rigole. La ghișee de aur sînt angajați autorii de versuri bine lucrate - pasărea zboară spre cer. Magma pulsatorie sub asfalt, copacul singur în calea vântului rece - siberie a sufletului, tu! Vai, vorbesc eunucii spiritului, agricultori epici pe cîmpul întins și pustiu - capete uriașe de lut printre ierburi uscate. În acea dimineață ce face poetul? El poate să tacă.”
