PDF

Cartea Opere: Divanul PDF

de Dimitrie Cantemir

Opere: Divanul, Dimitrie Cantemir – copertă

Cauți Cartea Opere: Divanul PDF de Dimitrie Cantemir? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Opere: Divanul - Dimitrie Cantemir

Lucrare cu un titlu baroc: Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul este o operă remarcabilă în mai multe privințe. Pe lângă faptul că e prima carte tipărită (și prima scrisă în limba română) a gânditorului nostru medieval Dimitrie Cantemir, e și o primă încercare filosofică în spațiul românesc. „Opera de filosofie și etică” (Virgil Cândea), lucrarea e pliată pe tradiția socratică a conversației euristice, dar și pe tradiția medievală a „divanurilor”, adică a dialogurilor mondene despre relația dintre materie și spirit. Fiind scrisă în limba timpului, lucrarea e și un monument istorico-lingvistic, testând pentru prima dată valențele limbii române pe un domeniu spiritual complex, cum e filosofia. Pentru cei interesați exclusiv de mesajul ideatic al operei cantemirene, la Addenda este tipărită versiunea tradusă în limba română actuală din versiunea scrisă de Cantemir în limba greacă. Ediția este însoțită de un amplu studiu introductiv, comentarii la text, glosar, indici și iconografie. Studiul introductiv, aparatul critic și traducerea din limba greacă aparțin regretatului academician Virgil Cândea, cel mai cunoscut cantemirolog român. Cartea este adresată cercetătorilor (filologi, filosofi, teologi), profesorilor universitari și celor de liceu, tineretului studios (studenți, liceeni), cititorului de masă preocupat de literatura medievală și de problemele umanismului și iluminismului românesc.    Ediție îngrijită, studiu introductiv, comentarii și iconografie, traducerea versiunii din limba greacă de Virgil Cândea

Cauți Opere: Divanul în format PDF? Gândește-te la Dimitrie Cantemir.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Dimitrie Cantemir a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Dimitrie Cantemir a investit-o în Opere: Divanul.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Opere: Divanul

Cine a scris cartea Opere: Divanul?

Opere: Divanul a fost scrisă de Dimitrie Cantemir.

Câte pagini are Opere: Divanul?

Opere: Divanul are 516 de pagini.

Unde găsesc Opere: Divanul în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Opere: Divanul?

Compară prețurile pe pagina cărții Opere: Divanul sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Dimitrie Cantemir

Ai mai jos lista de cărți scrise de Dimitrie Cantemir. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.