Opere Volum 1: Poezie
George Coșbuc (1866-1918) este o personalitate polivalentă a literaturii şi culturii clasice româneşti: poet, prozator, publicist, traducător. Ediţia de Opere în două volume, cu o selecție substanțială din creația coșbuciană, reflectă, în măsura posibilităţilor, această polivalenţă și oferă o imagine reprezentativă asupra creaţiei unui poet clasic în adevăratul înțeles al cuvântului, după cum îl caracteriza criticul literar Garabet Ibrăileanu . Amplul studiu introductiv la ediţie întitulat George Coşbuc, mai mult decât „poetul ţărănimii”, semnat de criticul și istoricul literar Ion Pop, ne convinge că poetul a fost nu doar „desăvârşit tehnician”, ci şi original „vizionar al stărilor sufleteşti sempiterne”, un rafinat constructor de „scene” din viaţa rurală, admirabil regizor cu mari resurse al unui imens spectacol puternic mediat cultural, livresc. Necesitatea recuperării editoriale și actualitatea creației sale e argumentată prin nevoia românilor de pretutindeni, mai ales în aceste momente ale gravelor derive, de întoarceri înviorătoare, de restaurări ale unei geometrii spirituale mai ferme, de refacerea, cât de cât, a acelui luminous „duh al sărbătorii”, aşa de viu la Coşbuc, și de o anume generozitate a angajării pe care acest pedagog al sufletului naţional a transmis-o exemplar generaţiilor care i-au urmat. Volumul 1 conține studiul introductiv al criticului literar Ion Pop, o largă selecţie din poezia cuprinsă în cărţile tipărite în timpul vieţii poetului: Balade și idile (1893), Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde-vară (1902) și Cântece de vitejie (1904), precum și din textele publicate în periodicele timpului, şi o cronologie asupra vieţii şi activităţii scriitorului.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Opere Vol.1?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Opere Vol.1 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.