Noile traduceri din seria de Opere shakespeariene propun unele distanțări interpretative față de soluțiile precursorilor (dictate de evoluția criticii interpretative anglo-saxone și de perfecționarea instrumentelor lor de lucru), dar și conservarea formelor specifice teatrului elisabetan (versul alb, pentametrul iambie și cupletul rimat altemate cu proză) și a funcției comunicative a dialogului teatru, încercare de unificare a noțiunilor aparent ireconciliabile de „traducere filologică" și ,traducere pentru scenă". Este o serie de autor sută la sută necenzurată din punct de vedere politic, social și religios, și nebowdlerizată (adică necenzurată în latura obscen-argotică a însoțită de un bogat aparat critic (cu studiu introductiv, note, prefețe și postfețe) realizat de o prestigioasă echipă de universitari de largă recunoaștere internațională în domeniul studiilor -11akespeariene. Primul volum reunește Sonetele — în traducerea inspirată a Violetei Popa, un pas înainte în fidelitatea față de original și în modernizarea discursului poetic, dar și în conservarea ambiguității liricii shakespeariene, care a iscat atâtea controverse peste secole — și, nu întâmplător, comedia Furtuna, piesă care la 1623 era așezată în fruntea integralei / deschidea integrala Shakespeare publicată într-o primă ediție in-folio. Fragment: " Na, că m-aud strigoii, Dar tot îl blestem. Mă ciupesc, mă sperie Făcând pe-aricii și mă-aruncă-n glod, Mă-nvârt prin beznă că o flăcăruie De câte ori vrea el; și îi asmute 'Mpotriva mea la orice fleac — ba sunt Maimuțe strâmbăcioase, care mușcă, Ba sunt arici, fac tumbe și mă-nteapă-n Picioarele desculțe; ba-s năpârci Cu limba despicată — fojgâie Și șuieră de, zău, mă băgă-n boală. (Intră Trinculo.) Poftim! Iar vine-un duh să mă căznească, Că car prea-ncet aceste lemne. Ce-ar fi Să mă pitesc, că poate nu mă vede. (Se întinde pe jos și se acoperă cu pelerina). TRINCULO: Nasol de tot: nu tu o tufă, nu tu un boschet, să te ferești de vremea rea, și uite că iar se pune de-o furtună. O aud ce frumos le mai zice. Norul ăla negru, ăla baban de tot, arătă ca o butelcă naspa, care-o să-și verse toată udeala. Dacă mai tună o dată ca mai devreme, zău, nu știu unde să mă ascund, că parcă-l și văd turnându-mi cu găleata-n cap. Hopa! Ce-avem aici? Să fie om sau pește? E viu sau mort? E peste — pute-a peste; da' pute-a peste împuțit, stricat; nu a scrumbie sărata. Ce peste curios! ( Furtună)"
