Orasul

Premiul International Fantasy   Rasa umană se sfârșește în fiecare zi. De fiecare dată când moare un om, rasa umană se sfârșește pentru el – în ceea ce-l privește, nu mai există nicio rasa umană.     Au trecut mii de ani de când oamenii au abandonat orașele. Apoi au năzuit spre stele, pentru că, în cele din urmă, să aleagă somnul veșnic. Pământul a rămas în stăpânirea Câinilor, care își cresc urmașii cu legende transmise din generație în generație despre cei care le-au oferit darul vorbirii, dar care nu se vor mai întoarce niciodată. Cu ajutorul roboților, trăiesc în pace și armonie, însă și lumea lor e pe cale să se schimbe, fiindcă o nouă putere pretinde supremația pe Pământ.   Acestea sunt poveștile pe care Câinii le spun atunci când focul se întețește și vântul bate dinspre nord. Când fiecare familie se adună în fața vetrei, când cățeii stau liniștiți și ascultă, iar la sfârșit pun o mulțime de întrebări.. Fragment din romanul "Orașul" de Clifford D. Simak: "King simți cum i se înmoaie genunchii și se lasă să cadă pe scaun. Liniștea era palpabilă. - Vreau, totuși, să vă spun ceva, zise Webster. Un lucru pe care ar fi trebuit să vi-l spun demult. Un lucru pe care trebuie să-l auziți cu toții. Ce mă surprinde e că eu sunt cel care vi-l spune. Dar, fiindcă am muncit în folosul acestui oraș aproape cincisprezece ani, poate că sunt îndreptățit să spun adevărul... Griffin zicea că orașul moare văzând cu ochii - o afirmație corectă. Ceea ce-i reproșez eu e că nu e completă. Orașul... acest oraș, orice oraș... e deja mort... Orașul este un anacronism. Și-a pierdut utilitatea. Hidroponică și elicopterul i-au semnat condamnarea la moarte. Într-o primă fază, orașul a fost un loc tribal, un loc în care membrii tribului se adunau ca să se protejeze reciproc. Apoi de jur împrejurul lui s-a construit un zid, tot pentru protecție. În cele din urmă zidul a dispărut, dar orașul a continuat să  existe datorită înlesnirilor pe care le oferea comerțului. A supraviețuit până deunăzi fiindcă oamenii au fost obligați să locuiască aproape de locul de muncă, iar locul de muncă era în oraș... Astăzi însă orașul nu mai contează. Când fiecare familie are avionul ei, 150 de kilometri reprezintă o distanță mai scurtă decât reprezentau 10 kilometri în 1930. Oamenii pot zbura câteva sute de kilometri până la serviciu și să fie înapoi acasă înainte de căderea serii. Nu mai trebuie să trăiască înghesuiți într-un oraș... Automobilul a dat tonul, iar avionul de familie a pus capacul. Tendința a fost vizibilă chiar din prima parte a secolului - îndepărtarea de oraș, de taxe și aglomerație, spre suburbii și zone închise. Lipsa mijloacelor de transport corespunzătoare, lipsa banilor i-au ținut pe mulți în oraș."