Orasul Ingerilor. Vol. 2: Valentina

    Din ascunzișul ei aflat în Casa Spiritelor, Diana plănuiește să-i ia viața Anei, în timp ce Iustin pare din ce în ce mai hotărât să pună capăt poveștii de iubire care l-a readus la viață. Riscând să fie dat afară din familie pentru a doua oară, el își urmează propriul drum, la granița dintre lumină și întuneric. În același timp, prietenia cu Valentina - ucenica lui Gabriel -, aruncă o umbră de îndoială asupra intențiilor lui. Pentru a o salva, va fi nevoit să se pună în pericol, căci Valentina are propriile secrete.       Fragment din volum:       “Orașul Îngerilor. Vol. 2 Valentina - Mihaela Ștrenc Toată lumea plecase, umbra fugise și ea, iar Valentina se trezi singură într-o casă ca un coșciug. Cuprinsă de frig, ieși în lumea celor vii, grăbită să se îndepărteze cât mai mult de acel loc funebru. Cu toate că era cald, nu-și putea opri dârdăitul - se simțea ca și cum n-ar fi plecat cu adevărat din conac. Era bulversată, speriată, dezgustată, o împletire de emoții care-i curgeau prin piept. Văzuse un spectacol pus în scenă de o creatură ciudată, nici om, nici animal. Nimeni nu-și dăduse seama despre ce era vorba, mai puțin ea. Și acum, își spunea că era mai bine să nu fi știut nimic, să trăiască în pace ca și până atunci, fără să aibă acea față îngrozitoare în fața ochilor de fiecare dată când își închidea pleoapele. Ce erau acele ființe? Oameni? Demoni? De-acum avea să retrăiască acele scene în toate coșmarurile și să-și pună sute de întrebări. Strada îi părea mult prea pustie și liniștită în acea lumină pală aruncată de felinare.     O mașină cu geamuri fumurii se apropie de ea, orbind-o cu farurile. Își puse mâinile la ochi și se opri uimită în mijlocul drumului. Portiera din dreapta se deschise și un tânăr coborî; prima ei reacție - mai ales după cele întâmplate în Casa Spiritelor - fu să ia un sprint în direcția opusă, dar o voce cunoscută îi schimbă decizia.     - Urcă, îi zise șoferul.     Tânăra se uită mai bine la el, recunoscând, în cele din urmă, figura lui George. Asta nu putea să însemne decât un singur lucru: Gabriel venise după ea. Un zâmbet tâmp i se lipi de buze, în timp ce se îndrepta către mașina neagră. Bucuria îi zăgăzui gândurile negative de dinainte, luminândul trăsăturile. Când se urcă pe bancheta din spate, lângă Gabriel, tot entuziasmul îi pieri, sugrumat de privirea lui supărată.     - Bună, îl salută ea, descurajată de primire.     - Ți-am spus de zeci de ori să-ți ascunzi lumina, îi zise el, ignorându-i salutul. Pot să știu și eu ce te-a apucat?"