Cartea Orfeu. Teogonia si misteriile orfice PDF

Cine nu a auzit legenda romantică a lui Orfeu și Euridice? Versurile lui Virgiliu au imortalizat povestea celor doi în Georgice (iv 452-7). Puțini sunt însă cei care cunosc importanța rolului pe care îl joacă miticul Orfeu în legendele grecești sau în artele și în științele ce-i sunt atribuite de posteritate. Orfeu a fost părintele credinței panelenice, marele teolog, cel care a adus în Grecia riturile sacre ale adorării secrete și doctrina misterelor naturii și ale Zeului. Grecii mărturiseau că lui îi datorează religia, artele, științele atât sacre cât și profane; și de aceea pentru a trata subiectul pe care ni l-am propus în această lucrare, va fi nevoie să expunem o teologie care "a fost promulgată mistic și simbolic pentru prima dată de către Orfeu, apoi diseminată în mod enigmatic prin imagini de Pitagora, iar în ultimul rând expusă științific de către Platon și discipolii săi autentici". Or, după Proclus, ultimul mare maestru al neoplatonismului, "toată teologia grecilor provine din mistagogia orfică," adică altfel spus, din inițierea în Misterii (Lobeck, Aglaophamus, p. 723).   Nu numai învățații lumii antice atribuiau știința sacra aceleiași surse, ci și părinții creștini care erau bine instruiți. Orfeu nu trebuie însă privit ca un "inventator" al teologiei, ci ca un transmițător al științei lucrurilor sacre în spațiul lumii grecești, sau chiar ca un reformator al unui cult existent care, chiar și în vremurile vechi de dinaintea legendarului război troian, fusese atins de decadență și neînțelegere. - G.R.S. Mead