Orientalism

Cu prefața autorului O operă fundamentală și revoluționară, o piatră de temelie a postcolonialismului, probabil una dintre cele mai influente lucrări teoretice ale secolului XX.   Puternic aclamată în momentul aparitei și furibund dezbătută în deceniile care au urmat, cartea lui Edward Said supune analizei istoria și natura atitudinii Occidentului față de Est, considerând orientalismul ca o puternică creație ideologică europeană – un instrument prin care scriitorii, filozofii și administratorii coloniali s-au raportat la cultură, obiceiurile și credințele estice. Urmărind această idee în operele mai multor autori, printre care Homer, Eschil, Nerval sau Flaubert, Said argumentează felul în care reprezentările din scrierile lor au contribuit semnificativ la imaginea romantică și exotică, dar deformată, pe care Vestul și-a făcut-o despre Orient. Autorul face o disecție a mecanismului prin care orientaliștii își creează propriul Orient (înfățișat ca lipsit de viață, atemporal, fără forță, incapabil să se reprezinte pe sine), fapt ce constituie o sfidare a Orientului real, un obstacol în calea înțelegerii lui și o expresie a imperialismului și rasismului european.   În cele patru decenii de la apariție, Orientalism-ul lui Edward S. Said și-a câștigat statutul de operă clasică modernă.   Sunt unele cărți clasice care surprind esența timpului lor; sunt altele care rămân relevante pentru totdeauna. Orientalism face parte din a doua categorie – ba, mai mult, a devenit cu trecerea timpului și mai relevantă. - The Guardian Fragment din cartea "Orientalism" de Edward W. Said "In Orient, de la țărmurile estice ale Mediteranei până în Indochină și Malaya, posesiunile lor coloniale și sferele imperiale de infiuență erau alăturate, uneori coincideau, adesea s-au purtat lupte pentru ele. Dar Orientul Apropiat, teritoriile Estului Apropiat arab, unde islamul trebuia să definească trăsăturile culturale și rasiale, a fost locul unde britanicii și francezii s-au întâlnit unii cu alții și cu „Orientul", cu cea mai mare intensitate, familiaritate și complexitate. Pentru o lungă perioadă din secolul al XIX-lea, așa cum spunea lordul Salisbury în 1881, părerea lor comună despre Orient era complicat de problematică: „Atunci când ai un... aliat fidel, înclinat să se amestece într-o țară care te interesează foarte mult, ai trei alternative. Poți renunța, sau monopoliza, sau împărți. Renunțarea ar fi însemnat ca Franța, prin poziția sa, să blocheze drumul nostru spre India. Monopolizarea ar fi fost aproape un risc de război. Așa că am ales soluția Împărțirii." Și într-adevăr au împărțit, așa cum vom analiza în continuare. Ce au împărțit nu a fost totuși doar pământ sau profit sau guvernare, ci genul de putere intelectuală pe care l-am numit orientalism. Într-un anumit sens, orientalismul era o bibliotecă sau o arhivă de informații deținute în comun și, în unele aspecte, în mod unanim. Ceea ce ținea laolaltă arhivă era o familie de idei și un set unificator de valori, dovedite în multe feluri a fi eficiente. Aceste idei explicau comportamentul orientalilor, le asigurau o mentalitate, o genealogie, o atmosferă și, cel mai important, permiteau europenilor să-i trateze și să-i considere pe orientali ca pe un fenomen cu caracteristici obișnuite. Dar, ca orice set de idei durabile, noțiunile orientaliste i-au influențat pe oamenii numiți orientali, ca și pe cei numiți occidentali, europeni sau vestici; pe scurt, orientalismul e mai bine perceput ca un set de constrângeri și limitări impuse gândirii decât ca o simplă doctrină pozitivă."