În data de 27 decembrie 1831, tânărul naturalist Charles Darwin părăsea portul Plymouth la bordul corabiei Beagle. În următorii cinci ani, Darwin a cercetat plante și animale de pe cuprinsul lumii, adunând o serie de dovezi ce vor culmina într-una dintre cele mai mari descoperiri din istoria omenirii: teoria evoluției prin selecție naturală. În cartea Originea speciilor, apărută după 28 de ani, în 1859, Darwin prezintă descoperirea sa epocală, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care oamenii se văd pe ei înșiși și lumea în care trăiesc. Aici, el demonstrează într-un mod convingător realitatea evoluției, și anume faptul că nu este posibil ca animalele și plantele existente să fi apărut în mod separat, ci trebuie să se fi transformat cu încetul din strămoși comuni. Cel mai important element din carte este acela că explică în detaliu mecanismul care duce la o astfel de transformare: selecția naturală – ideea care a dat pentru prima dată inteligibilitate științifică evoluției ca fenomen. Fiind una dintre puținele opere științifice paradigmatice accesibile publicului larg, Originea speciilor nu numai că a lansat știința biologiei moderne, ci totodată a influențat practic întreaga gândire literară, filosofică și religioasă. Fragment din volumul "Originea speciilor" de Charles Darwin: “CAPITOLUL VII. DIFERITE OBIECȚII ÎMPOTRIVA TEORIEI SELECȚIEI NATURALE Voi consacra acest capitol examinării diverselor obiecții ridicate împotriva vederilor mele, pentru a clarifica astfel unele puncte discutate mai înainte; dar ar fi inutil să le discut pe toate, deoarece multe se datorează unor autori care nu și-au dat osteneala să înțeleagă subiectul. Astfel, un distins naturalist german afirmă că partea cea mai slabă a teoriei mele constă în aceea că toate organismele sunt considerate ca fiind imperfecte; în realitate, am spus că nu toate sunt atât de perfecte cât ar fi putut să fie în raport cu condițiile lor de viață; și s-a văzut că este așa pentru multe forme aborigene care, în multe părți ale lumii, au cedat locurile lor invadatorilor străini. Pe lângă aceasta, organismele, chiar dacă erau la un moment dat perfect adaptate condițiilor lor de viață, nu au putut să rămână așa cum erau când condițiile lor s-au schimbat; și nimeni nu va contesta că condițiile fizice ale fiecărei regiuni, precum și numărul și țelul locuitorilor ei, au suferit multe schimbări. Nu de mult, un critic, făcând o oarecare paradă de exactitate matematică, a susținut că longevitatea este un mare avantaj pentru toate specille, astfel încât cel ce crede în selecția naturală „trebuie să-și aranjeze arborele genealogic" în așa fel încât toți descendenții să aibă vieți mai lungi decât strămoșii lor! Oare nu poate concepe criticul nostru ca o plantă bianuală sau un animal inferior poate pătrunde într-o climă rece și poate pieri acolo în fiecare iarnă și totuși, datorită avantajelor dobândite prin selecția naturală, să supraviețuiască din an în an cu ajutorul semințelor și ouălor? Dl. E. Ray Lankester a discutat de curând acest subiect și, în măsura în care marea complexitate a problemei îi îngăduie să-și formeze o părere, a ajuns la concluzia că longevitatea este îndeobște legată de poziția fiecărei specii în scara de organizare și de costurile presupuse de reproducere și de activitatea generală. Și este probabil că aceste condiții au fost în mare măsură determinate prin selecția naturală."
