Originile vietii

Cum a apărut viața pe Pământ? Cine a fost primul sosit în istoria vieții : replicarea sau metabolismul? În această a doua ediție extensiv revăzută a cărții sale "Originile vieții" Freeman Dyson examinează cele două teorii majore care încearcă să explice felul cum compușii chimici apăruți în natură s-au putut autoorganiza sub forma organismelor vii. Opinia majoritară este că viața a început cu molecule capabile de replicare, precursoare ale genelor actuale. O minoritate crede că populații aleatorii de molecule au dezvoltat activități metabolice înainte ca replicarea exactă să existe și că selecția naturală a condus evoluția celulelor spre o complexitate din ce în ce mai mare cu mult înainte de a beneficia de prezența genelor. Dyson analizează ambele teorii referindu-se la descoperiri recente importante din geologie și biologie, care au aruncat o lumină nouă asupra problemelor legate de originile vieții, dorind totodată să stimuleze noi experimente capabile să decidă care din cele două teorii este cea corectă.     Fragment din volum:       „GENETICĂ ȘI PALEONTOLOGIE        Am rezumat câteva dovezi din chimie privind originea vieții. Acum voi discuta dovezi din genetică și paleontologie. Principalul adevăr desprins din genetică afirmă că aparatul genetic este universal. Prin aparat genetic înțeleg sistemul ribozomilor și moleculelor de ARN de transfer care permite unei celule să decodifice o genă dintr-un acid nucleic sub forma unei proteine în conformitate cu codul triplet. În celulele actuale gena este transcrisă într-o moleculă de ARN mesager înaintea translației. Formele ARN mesager prezintă o variabilitate ridicată de la o specie la alta. Codul triplet este încorporat în moleculele ARN de transfer și este același în toate celulele cu excepția unor diferențe minore. Universalitatea aparatului genetic este un argument puternic al conceptului că toate celulele existente sunt descendenți ai unui strămoș comun. Trebuie să fi existat un cel-mai-târziu-strămoș comun unic, o celulă singulară ale cărei progenituri s-au diversificat în nenumăratele ramuri ale arborelui evoluției. Din datele geneticii știm că acest cel-mai-târziu-strămoș comun posedă deja un aparat genetic complet în esență cu același cod triplet ca și celulele actuale.     George Fox și Carl Woese au fost principalii investigatori ai celor mai timpurii ramificații ale arborelui evoluției. Ei au trasat ramurile timpurii prin măsurători cantitative ale gradului de înrudire între secvențele de nucleotide ale ARN ribozomal din celule de o mare diversitate. Moleculele de ARN ribozomal, jucând un rol crucial în funcționarea aparatului genetic, sunt puternic conservatoare, iar secvențele lor se modifică extrem de lent. Cu toate acestea, ele se modifică, iar divergența dintre secvențe între două celule măsoară, foarte aproximativ, timpul scurs de când cele două celule aveau un strămoș comun. Urmărind în acest fel relațiile dintre celule, arborele evoluției evidențiază trei ramificări majore reprezentând o divergență a tipurilor de celule cu mult mai veche decât diviziunea ulterioară a organismelor în animale și plante.”