Pachetul conține cele 5 cărți din seria Florile de la mansardă de V.C. Andrews: • Florile de la mansardă (430 pagini, an apariție: 2017) Este anul 1957, și membrii familiei Dollanganger par să ducă o existență lipsită de griji în căminul lor idilic din Gladstone, Pennsylvania… până când tragedia lovește crunt. În ziua în care Christopher, capul familiei, este ucis într-un accident, văduva lui, Corrine, trebuie să se confrunte cu povara unor datorii pe care nu-și poate permite să le plătească. Singura ei salvare este să se întoarcă la conacul părinților săi foarte înstăriți pentru ajutor. Mama ei, Olivia Foxworth, o ființă neînduplecată și plină de cruzime, îi găzduiește cu o condiție: cei patru copii ai familiei să stea ascunși în mansardă. Astfel, începe calvarul fraților Dollanganger – Cathy, Chris și gemenii Carrie și Cory –, victime nevinovate ale păcatelor interzise, condamnați să trăiască izolați de lume. • Petale în vânt (510 pagini, an apariție: 2017) Amintirile terifiante ale experienței din mansarda conacului Foxworth îi bântuie încă pe Cathy, pe Chris și pe Carrie Dollanganger. Mama lor, altădată afectuoasă și atentă, ajunsese să se poarte ca și cum ei n-ar fi existat, cedând manipulărilor Oliviei Foxworth, bunica lor lipsită de suflet, care reușise să o convingă de faptul că cei trei copii erau rodul păcatului. Însă ei sunt complet inocenți... Sau cel puțin așa cred. Acum, Cathy Dollanganger știe sigur ce trebuie să facă. A sosit momentul. Este suficient de puternică pentru a le demonstra mamei ?i bunicii, o dată pentru totdeauna, că suferințele îndurate nu aveau să fie iertate niciodată. • Spinii destinului (380 pagini, an apariție: 2017) Chris și Cathy au încercat întotdeauna să-și protejeze copiii de aflarea secretului dureros care le-a marcat familia. S-au dedicat trup și suflet pentru că Jory, Bart și micuța Cindy să aibă copilăria fericită de care ei nu au avut parte. Însă, în ciuda tuturor eforturilor, ei nu vor reuși niciodată să scape de propriile fantome. Armonia familială pe care au creat-o se spulberă odată cu instalarea în conacul alăturat a unei noi vecine, o femeie misterioasă, care poartă numai haine negre și îi supraveghează în permanență. Bătrâna îl cucerește în curând pe Bart, un copil cu o imaginație bogată, invitându-l să mănânce înghețată și prăjituri. Treptat, atitudinea micuțului se schimbă, ca și cum cineva, sau ceva, îl împinge la acte nebunești și violente. Dar acesta e doar începutul. Chris și Cathy sunt pe cale să piardă tot ceea ce iubesc… poate pentru totdeauna. • Semințele trecutului (444 pagini, an apariție: 2017) Iubirea interzisă, care s-a înfiripat între Cathy și Chris în timpul captivității la conacul Foxworth, este unul dintre cele mai sumbre secrete ale familiei Dollanganger. Nici măcar întemeierea unei noi familii sau adoptarea unui alt nume nu îi poate feri de această povară cumplită. În ziua în care Bart, fiul lui Cathy, împlinește douăzeci și cinci de ani, familia se reunește pe domeniul pe care el tocmai l-a moștenit, o replică fidelă, tulburătoare, a grandiosului conac de odinioară. Pentru Bart, a sosit momentul să cunoască adevărul devastator despre trecutul său, despre fantomele teribile care l-au bântuit dintotdeauna și despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în mansardă, unde părinții săi și-au pierdut inocența. • Grădina umbrelor (320 pagini, an apariție: 2017) Cu mult timp înainte ca umbra terorii să se abată asupra familiei sale, Olivia, proaspăt căsătorită cu Malcolm Foxworth, a ajuns în Virginia plină de speranță și entuziasm. Nădăjduia să găsească fericirea alături de chipeșul ei soț. Însă conacul Foxworth, sinistru și labirintic, pare să ascundă forțe malefice, care pun treptat stăpânire pe Olivia. Zi după zi, obsesia pentru copiii săi crește, mai ales pentru Corrine, o fată frumoasă, cu un farmec aparte. Grădina umbrelor dezvăluie evenimentele teribile care vor marca pentru totdeauna soarta familiei Dollanganger.
