Pagini alese din literatura rusa a secolului al XIX-lea

    Antologia Pagini alese din literatura rusă a secolului al XIX-lea reunește nume mari din așa‑numitele secole de aur și de argint ale literaturii ruse: Nikolai Gogol, Ivan Turgheniev, F.M. Dostoievski, Mihail Saltikov‑Scedrin, Lev Tolstoi, Nikolai Leskov, Anton Cehov. Nu ne putem închipui peisajul cultural european al secolului al XIX‑lea și al începutului secolului al XX‑lea fără creația acestor adevărați coloși.     Selecția, așa cum este ea, prezintă o lume exuberanță, captivantă, o lume a contrastelor spectaculoase, a frământărilor și revoltelor sociale, un minunat univers al diversității și al căutărilor intelectuale.     CUPRINS: NIKOLAI GOGOL: • Nasul IVAN TURGHENIEV: • Petușkov • O întâlnire F.M. DOSTOIEVSKI: • Un roman în noua scrisori • Polzunkov • Visul unui om ridicol. O povestire fantastică M.E. SALTÎKOV-SCEDRIN: • Visul LEV TOLSTOI: • Holstomer. Povestea unui cal • Diavolul • După bal NIKOLAI LESKOV: • Doamna și Topârlanca. Din amintirile literare • Și mi-am silit inima. Din amintirile de adolescență ANTON CEHOV: • Lecții scumpe • Limba lungă     Fragment din povestirea "Diavolul" de Lev Tolstoi:     “Evgheni nu avea chef să iasă, dar era ridicol să se ascundă. Ieși, așadar, și el în pridvor, cu țigara aprinsă, se salută cu băieții și țăranii și începu să vorbească apoi cu unul dintre ei. Între timp femeile cântau cât le țineau puterile un cântec, pocneau din degete, băteau din palme și dansau.     — Este chemat boierul, spuse un copil mic apropiindu-se de Evgheni care nu auzise strigătul.     Liza îl chemă să se uite la dans, la una dintre femeile ce dansau și care îi plăcea în mod deosebit. Era chiar Stepanidă - mare, energică, rumenă, veselă îmbrăcată într-un sarafan galbe, cu o vestă fără mâneci și cu un batic de mătase. Fără îndoială, dânsa bine. El nu vedea nimic.     — Da, da, spuse, scoțându-și și punându-și lornionul. Da, repetă el.     „Vasăzică, nu pot să scap nicicum de ea", își spuse.     Evgheni nu se uita la ea pentru că se temea de caracterul ei atrăgător și, tocmai din cauza aceasta, tot ce zări cu coada ochiului i se păru extrem de ispititor. Mai mult, văzu în privirea ei strălucitoare ca și ea îl zărise și că înțelegea că el o admiră. Evgheni stătu puțin, cât cerea buna-cuviință și, când observă că Varvara Alekseevna o chemă pe Stepanida, numind-o „drăguța”, într-un mod artificial, fals, și începând să stea apoi de vorbă cu ea, el se întoarse și plecă. El plecă și se duse în casă. Plecă să n-o mai vadă, dar, când urcă la primul etaj, fără să știe cum și de ce, se duse la fereastră și tot timpul cât femeile au stat lângă pridvor, a stat și el la fereastră și s-a uitat, și s-a tot uitat la ea, și s-a îmbătat cu imaginea ei.     A fugit apoi, să nu-l vadă nimeni și a intrat, liniștit, în balcon și, după ce și-a aprins o țigară în balcon, de parcă s-ar fi plimbat, a plecat în livadă în direcția în care o luase și ea. Nu a făcut nici doi pași pe alee, că din spatele copacilor au licărit vesta și sarafanul roz [sic!] și baticul roșu. Ea mergea undeva cu o altă femeie. „Unde s-or fi ducand?"”