Pamantean alambicat

    Un "pământean alambicat" este un om greu de înțeles, cu puternice sentimente duale: fie de tristețe, fie de dragoste sau atașament. Volumul de față face referire la amalgamul și complexitatea trăirilor unui simplu om pe parcursul vieții sale: se naște, coboară ca un Dar de la Dumnezeu pentru părinții lui, apoi încet-încet își descoperă latura sensibilă încă din adolescență, se confruntă cu diverse trăiri negative mai apoi, sentimente de teamă, de ură, de inechitate, de solitudine atunci când are nevoie cu adevărat să-și împărtășească durerile sau simplele gânduri pure. Cu un puternic "parfum bacovian", primul capitol al cărții de față aduce în atenție sobrietatea, rigiditatea, pesimismul "pastos" dar totodată sesizabil al prezentului tânărului autor contemporan ce a subliniat în linii rafinate "lipsurile" unei societăți moderne în derivă. A doua parte a volumului ("Negru în alb") prezintă același sentiment de tristețe descris de această dată printr-o rimă albă, simplă și subiectivă. "Inocent" - ultima parte a cărții descrie trăirile adolescentine ale autorului, trăiri pure, candide și contrar celorlalte versuri, aici simțindu-se un optimism aproape ireal al autorului.       Fragment din cartea de poezii:             „Reamintire        Nopțile ce-mi frământă sufletul,     Mă readuc ușor în sufocantă zi     Și demult îmi este uitat vuietul     Ce se evaporă-n disperarea de a fi.        Imagini din gându-mi ce sunt trecute,     Aievea, îmi neliniștesc pașii...     Unele dintre ele, deși par prea scurte,     Sunt suficiente încât să sperie lașii!        Deși toate ce-mi sunt uneori alături,     Ar vedea ce stă înfipt cu adevărat-n mine,     Cine ar putea prin simple gesturi     Să-i readucă sufletului ceea ce înseamnă „bine"?”