Inspirat dintr-un caz autentic, romanul relatează povestea unui băiat născut în România, emigrat în Spania și stabilit definitiv în Germania. Romanul nu este altceva decât o fotografie a relațiilor interumane în diversitatea lor, fie că este vorba despre relații sociale, interreligioase, interculturale, sau pur și simplu relația oscilantă a unui cuplu, începând de la momentul cunoașterii celor doi parteneri și continuând mult timp după drama divorțului. Sunt redate în paginile sale, într-un mod foarte ilustrativ, conflictele sociale, de conștiință, religioase, dar mai ales cele de ordin personal, sufletești, psihologice, atunci când personajul principal ajunge la un moment de cumpănă din viața sa, moment în care trebuie să facă decisivă alegere între a se sinucide sau a continua să lupte. Romanul nu reprezintă doar descrierea luptei înverșunate a unui părinte de a-și mai vedea copilul pierdut după divorț, ci a însăși vieții în sine în toată complexitatea ei, privită din punctul de vedere al cuiva educat într-o biserică neoprotestantă. Personajul se metamorfozează religios o dată cu trecerea timpului, cunoaște de-a lungul anilor diferite țări și culturi, își schimbă mentalități și renunță la prejudecăți… cu alte cuvinte trece printr-un lung și dureros proces al definirii și căutării de sine. Cazul său poate fi foarte bine povestea tragică a multor tați care își pierd dreptul de a-și mai vedea și auzi copilul în urma unui proces de divorț dureros, lucru care îi urmărește din punct de vedere psihic mulți ani după aceea. Autorul propune cititorului, în final, singura soluție viabilă într-un astfel de caz: speranța. Iar deznodământul cărții demonstrează cu putere ca viața merită trăită, oricât de negri ar părea norii de deasupra capului la un moment dat.
