Pana la sfarsit

Ești curios ce se întâmplă în noul roman, Până la sfârșit, de Irina Binder? Am scris cu sinceritate ca și cum i-aș fi povestit totul celei mai bune prietene și confidente. Am pus mult suflet în ea și nu m-am gândit nicio clipă la păreri, la judecăți, la ce o să creadă lumea... - Irina Binder Descoperă noua perspectivă a întâmplărilor petrecute în volumele Fluturi! Un fenomen în România, romanul Fluturi a dominat topurile vânzărilor ani la rând. Acum ai șansa de a redescoperi povestea de iubire dintre Irina și Robert. Protagoniștii se confruntă cu tensiuni ireconciliabile și cu sentimente devastatoare. Știm trăirile Irinei, le-am simțit alături de ea, dar care este punctul de vedere al lui Robert? Oare iubirea adevărată este imposibilă? În romanul Până la sfârșit vei redescoperi pasiuni puternice și slăbiciuni profund umane. Ce va birui? Fiorul iubirii unice și desăvârșite sau simțul datoriei față de cei dragi? Până la sfârșit este nouă carte semnată de autoarea bestsellerelor: Fluturi, Insomnii și Străinul de lângă mine. În primele trei volume Fluturi, descoperim o poveste inspirată din fapte reale, (sursa fiind chiar blogul autoarei). Irina este inițial cucerită de doi bărbați, Matei și Robert, care au două temperamente diferite.  Este povestea unei alegeri, a unor iubiri care încep pline de optimism, dar care pe parcursul lecturii șochează și inspiră. O serie despre iubire, iertare, despre ură și gelozie. Irina Binder a scris până acum povesti inspirate din fapte reale, sursa fiindu-i propria experiență (volumele Fluturi și romanul Insomnii). În Străinul de lângă mine, eroine sunt trei prietene, “de vârste diferite, cu povești diferite, demente, dar reale sută la sută” și este, de asemenea, inspirată din realitate, prezentând povești picante, fără cenzuri. Ce este nou la Până la sfârșit? Perspectiva unui personaj masculin, cea a lui Robert, fratele gelosului Matei. Descoperă reacțiile și simțirile lui Robert, pentru a înțelege mai bine întreaga poveste de iubire. Dintru începutul vremurilor, sufletele sunt menite să se caute, să se găsească, să se unească în ciuda opreliștilor, să se iubească... O forță irepresibilă le împinge unul către altul, pentru a reinstaura Armonia, pentru a învinge Frica.  Uneori, ne sperie minunea Întâlnirii, binecuvântările neașteptate pe care ea le aduce, schimbările de orânduială pe care le face necesare. Și ne îndoim de puterea Iubirii, ba chiar ne retragem câteodată din fața ei, gândindu-ne că nu o merităm, că nu suntem pregătiți. Însă fluturii din piept ne reamintesc cu blândețe și pasiune să ascultăm mesajul bătăilor de inimă...    Bătăi de inimă - uneori nebunesc de alerte, alteori infernal de lente. Până la sfârșit vor fi tot Fluturi care vor însoți bătăi de inimă. - a voastră până la sfârșit, Irina Binder Fragment din cartea "Până la sfârșit" de Irina Binder "Mă aflam la vila familiei noastre din Poiana Brașov. Tocmai ieșisem să plimb câinele, când, dintr-odată, blănosul meu a rupt-o la fugă spre pajiștea din fața casei. Credeam că văzuse vreo pisică și avea chef de hârjoneală, dar câinele meu lup văzuse doar o față în fața căreia s-a oprit și cu care a început să se joace de parcă erau prieteni dintotdeauna. N-aveam chef să merg după el, știam că urma să revină singur acasă când ar fi fost satul de hoinărit, așa cum făcea, de altfel, mereu. Doar că mai târziu, văzând că prietenul meu nu se întorsese, m-am uitat pe geam să văd dacă este tot acolo, cu fața aceea. Ar fi fost prea puțin probabil, dat fiind că trecuse mai mult de o oră de când îl lăsasem afară, iar el își avea propriul ceas, care-l făcea să ajungă acasă mult mai repede.  Imaginea descoperită m-a amuțit... Mi se părea că Dumnezeu îmi așezase dinaintea ochilor cea mai senină, mai simplă și mai frumoasă poveste: fata era întinsă pe iarbă sub un pom uriaș, iar câinele meu stătea lângă ea. Dormeau amândoi de parcă erau doi îngeri. I-am privit cu o duioșie de care nu mă știam în stare, iar când m-am dezmeticit din visare, m-am gândit că fata este de prin vecini, fiindcă o mai văzusem o dată citind în același loc. Însă tot mi se părea straniu să doarmă acolo, afară, mai ales că era cam răcoare.  Am fluierat de la fereastră, crezând că așa voi aduce câinele acasă, dar el, deși de obicei răspundea imediat la chemarea mea, nu se clîntea. Așa că am ieșit și m-am apropiat încet și grijuliu de ei. Dormeau amândoi, față cu capul pe o geantă dintr-un material croșetat, iar câinele meu cu botul sprijinit pe piciorul ei, parcă păzindu-i odihna."