O viață dedicată luptei pentru unitate națională "Apostol al Unirii Basarabiei cu România, Pantelimon Halippa ne oferă modelul unei vieți de luptă și demnitate luminoasă a unui om iubit și respectat pentru excepționalele lui calități, democrat sincer și aprig luptător pentru întregirea neamului românesc. Viața și activitatea sa sunt, în multe privințe, exemplare pentru spiritul de jertfă și devotamentul luptei în slujba interesului național. El reprezintă, fără îndoială, un model pentru toți românii, dar în mod special pentru tânăra generație." (Ion Constantin) Fragment din volum: „În condițiile în care guvernul condus de Petru Groza dădea semne că este dispus să cedeze și să abandoneze interesele țării în privința Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța, Pantelimon Halippa, cu toate riscurile care decurgeau din aceasta, atrăgea atenția asupra gravității unei asemenea atitudini și a necesității susținerii dreptului istoric al României asupra acestor teritorii la Conferința de Pace de la Paris. În ajunul acesteia, fruntașul basarabean elabora un memoriu în care explică esența problemei Moldovei de Răsărit. „Cu tot complotul tăcerii în chestiunea Basarabiei - arată el - cu toate ordinele de a se scoate din librării și biblioteci cărțile, revistele și broșurile privitoare la Basarabia, cu toată epurarea cărților didactice de geografie, istorie și chiar de literatură privind acest subiect, problema Basarabiei persistă în toate sufletele românești și, desigur, va exista, va reînvia și va complica raporturile între UR.S.S. și România". După ce expunea momentele esențiale ale conteciosului romano-rus/sovietic privind Basarabia, Halippa aprecia că „nu pot fi relații normale între România și U.R.S.S., nu va putea fi pace durabilă între ele fără să se facă dreptate României, fără să i se dea granița istorică la Nistru". El consideră că „având în vedere hotărârea Conferinței de Pace de la Paris din 1920, cu argumentările ei însușite de marii aliați de atunci; - având în vedere actul de agresiune comis în 1940 împotriva României de către Rusia Sovietică, aliată pe atunci cu Germania hitleristă; - având în vedere că prin această agresiune s-a călcat pactul Briand-Kellog și pactul de definire a agresorului; - având în vedere că U.R.S.S. a justificat atunci agresiunea sa, falsificând realitatea prin argumentul etnicității și tot de acest argument uzează azi, când pretinde partea răsăriteană a Poloniei înainte de 1939, precum și Ucraina Subcarpatică de la Cehoslovacia, și aplicându-se acest principiu al etnicității și Rusiei, credem că Marile Puteri vor impune U.R.S.S. restituirea teritoriului Basarabiei către România. Această restituire trebuie să se facă indiferent de procedură de urmat; fie că se va produce, pe baza unei decizii a Conferinței de Pace, fie ca rezultat al unui plebiscit, organizat în anumite condiții care să asigure libera exprimare a voinței populației basarabene băștinașe".”
