Paranoia

Din Cuprins: ◊ Prolegomenon paranoic ◊ Diacronie paranoică ◊ Sincronie paranoică ◊ Metodă paranoică (I) ◊ Metoda paranoică (II) ◊ Conclusio paranoic Paranoia (mai strident în America, mai discret în Europa) și-a anunțat ieșirea de pe "scena" psihopatologiei pe la mijlocul secolului XX, s-a retras oarecum în fundal, sub masca "tulburării delirante" ori a "tulburării de personalitate paranoide" și nu mica să ne fie mirarea dacă în următorii ani nu va coborî de-a binelea în sală și nu o vom vedea printre noi, "privitoare ca la teatru" - în vorbele lui Eminescu. Deci vom fi intrat în zona paranoiei și vom putea spune, după modelul regelui Ludovic al XIV-lea, că "paranoicul sunt eu" - aceasta, fără a simula după "metoda" lui Dali, la care vom zăbovi îndelung, pentru simplul motiv că bolnavul adevărat își trăiește boala "după chipul și asemănarea lui", câtă vreme bolnavul închipuit reproduce exemplaritatea bolii, după manual. Fragment din cartea "Paranoia" de Remus Bejan "Personalitatea sensibilă este un tip de personalitate străbătută de un sentiment elevat al valorilor morale, de o înaltă stimă de sine, ce o împinge să creadă că nu este niciodată recunoscută la justa valoare; de asemenea marcată de hiperestezie relațională, de sensibilitate și susceptibilitate exagerată în contactele sociale, ceea ce conduce la o mare vulnerabilitate în contactele sociale, la tendința de autocritică, la interiorizarea dureroasă a eșecurilor și la susceptibilitate. Cazul profesorului Wagner sau analiza personajului Hans Kolhlaas, dintr-o povestire a lui Kleist, ilustrează tocmai acest tip de personalitate, precum și rolul pe care interacțiunea dintre evenimentul-cheie, experiența trăită și mediul o joacă în declanșarea maladiei (cf. Ballerini & Monti 1990: 13). O stare delirantă, pe fondul unei predispoziții psihopatice (dependență, vulnerabilitate, scrupulozitate, timiditate etc.), apare progresiv, în general ca urmare a eșecurilor sau decepțiilor: printr-un mecanism specific, subiectul începe să interpreteze de o manieră delirantă lumea care îl înconjoară, el atribuindu-i un sens greșit, deși o percepe corect. Această experiență constituie experiența patogenică primară, caracterizată prin sentimentul unor insuficiente jenante, resimțit ca un atac la stima de sine. "