Parintele Fotie

Omul are posibilitatea să se facă plăcut lui Dumnezeu în orice condiții. Totuși, frumusețea și liniștea naturii din Sfântul Munte, care s-a sfințit prin asceză și slujbele atâtor chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutător pentru pocăință și sporire duhovnicească. Părintele Fotie prin natură îl vedea pe Creatorul ei. De multe ori urcă pe jos în vârful Athonului, pentru a se ruga și a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la înălțimea de 2.035 metri, din evlavia aghioriților s-auinălțat două locuri de închinăciune. Acestea sunt mica biserică a Schimbării la Față a Mântuitorului și uriașa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte îndepărtate ale Golfului Aigaleo. Aceste două locuri de închinăciune ne amintesc nu doar de două evenimente importante din viața Domnului, dar și de faptul că preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevoințelor și ascultarea de poruncilelui Hristos. Părintele Fotie trăia unirea tainică a Taborului și Golgotei, a slavei taborice și jertfei de pe Cruce. Această trăire era încununată în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii și a participării tainice la Crucea și slava Împărăției lui Dumnezeu. La coborârea de pe vârful Athonului, părintele Fotie se odihnea la locul de închinăciune „Maica Domnului” (la înălțimea de aproximativ 1.500 de metri), unde și primea și simțea binecuvântarea Ocrotitoarei Sfântului Munte și Maicii lui Hristos.