Parintele Porfirie MI-A Spus... Vol.2

Însemnările mele sunt foarte puține, câteva picături față de abundența harului care curgea din cuvintele Părintelui Porfirie, din rugăciunea și din viața lui și adapă adâncul sufletului, ca să crească „două frunzulițe verzi”, așa cum spunea Părintele, să vină harul lui Dumnezeu să le încălzească, să crească. și nici nu poate fi descris în cuvinte ce îți transmitea de fiecare dată când te apropiai de el, pentru orice motiv. Părintele Porfirie spunea chiar, cu o bunătate extraordinară, care se vedea pe chipul lui, că ar vrea să îi primească pe toți și să le vorbească tuturor, chiar și celor care se duc la el din curiozitate. Te duceai și te prăbușeai lângă patul lui de suferință, erai un ghem de disperare, iar el își punea mâna pe capul tău. Din când în când, auzeai câte o șoaptă: „Doamne Iisuse Hristoase...” Ceva te străbătea lăuntric și în mod tainic te schimbă, fără să îți dai seama. Îți luă greutatea, te scotea din încurcătură și din disperare. Te binecuvânta și te ridicai. Te așezai pe un scăunel, lângă el. Uneori, Părintele stătea așezat pe pat, sprijinindu-și picioarele pe un reazem improvizat. și îți spunea: „Hai acum, te rog, să îl ajuți pe bătrânul tău tată. Acoperă-mi bine picioarele cu pătura.” Făceai aceasta și te privea cu atâta iubire, zâmbindu-ți cu o bunătate enormă, că ți se umpleau ochii de lacrimi. Αna Kostaku