Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut

Schimbarea naște râvnă. Încerci să zici rugăciunea [pe] care ai început-o, și dacă vezi că vine plictisirea, oboseala, somn și altă tulburare în timpul acela, trebuie să mă forțez. Și dacă nu pot nici prin forțare, [trebuie] a schimba. Dacă eu citesc la Psaltire, vine plictisirea, vin gândurile, laș și citesc o foaie, ori o jumătate de foaie din altă carte. Și dacă vezi că nici așa, ieși la aer liber, adică [în] aerul de-afară te mai descurci, e mai ușor. Dar, ca să-ți spun, e mare nenorocire cu patima asta a nesimțirii. Ar trebui să dispară nesimțirea. Uite cum, în schitul acela, la schitul Sihla era un nebunel. Și nebunelul acela îmi punea unele întrebări. Și când găteam, el spunea așa: „Încă nu-i complet”. Iar îmi punea alte întrebări. „Apăi, nici asta nu-i completa”. Și când mă duceam la slujbă, acolo, și-l vedeam, mi-aduceam aminte că nu-s complet.  Știi de ce zicea el așa? Ca să mă învăț smerenia. Ca să vadă, nu mă tulbur eu că „nu-i complet”? Dar am observat, călugărul ori fratele, când se duce în mănăstire, se duce ca o cărămidă. Cărămida e cu colțuri. Și stând acolo, la mănăstire, se tocesc colțurile. Și m-a întrebat cineva: „Când s-au tocit?” Când te-a batjocorit și nu te-ai mai tulburat. Atunci s-au tocit colțurile. Dar să știi că are mare însemnătate, când a ajuns un călugăr să-i curețe Duhul Sfânt inima, are mare valoare. Pentru că, pe măsură ce noi nu stăm de vorbă cu gândurile în timp ce zicem rugăciune, atunci odihnim pe Duhul Sfânt în inima noastră. - Pr. Proclu Nicău