Parintii toxici - Susan Forward

    Când erai copil… • Ți-au spus părinții tăi adeseori că ești rău sau că nu ești bun de nimic? • Au folosit ei durerea fizică pentru a te disciplina? • A trebuit să ai grijă de ei din cauza problemelor lor? • Ți-a fost adeseori teama de părinții tăi? • Ți-au făcut aceștia vreodată ceva ce a trebuit să nu spui la nimeni?     Acum că ai ajuns adult… • Continuă să te trateze părinții tăi ca și cum ai fi un copil? • Experimentezi reacții emoționale sau fizice intense după ce îți peteci timpul cu ei? • Te controlează ei prin amenințări sau vinovăție? Te manipulează ei cu ajutorul banilor? • Simți că orice ai face, nu este niciodată de ajuns pentru părinții tăi?     În acest ghid de dezvoltare personală, dr. Susan Forward descrie o sumedenie de studii de caz din practica ei privată, citându-și adeseori clienții – copii deveniți adulți ai unor părinți toxici – pentru a te ajuta să te eliberezi de tiparele frustrante ale relației tale cu părinții, descoperind o lume nouă a încrederii în sine, puterii interioare și independenței emoționale.     Fragment din volumul "Părinții toxici" de Susan Forward:     „Obediența mai presus de toate     Așa cum spuneam, convingerile sunt oasele, iar regulile sunt carnea sistemului familial. Mușchii ce pun în mișcare acest mecanism sunt „ascultarea oarbă". Noi ascultam orbește regulile familiale, considerând că încălcarea lor ar echivala cu o trădare a familiei. Devotamentul față de țară, de un ideal politic sau de o religie pălește prin comparație cu intensitatea devotamentului față de propria familie. Cu toții avem astfel de loialități. Acestea ne mențin înlănțuiți de sistemul familial, de părinți și de convingerile acestora. Ele ne determină să ne supunem regulilor familiei. Dacă acestea sunt rezonabile ele pot oferi o anumită structură etică și morală procesului de dezvoltare a copilului.     În familiile cu părinți toxici, regulile se bazează însă pe distorsiunile de rol și pe percepțiile bizare asupra realității din sânul familiei. Ascultarea oarbă a acestor reguli conduce la un comportament distructiv și la autosubminare.     Kate, femeia care a fost bătută în copilărie de tatăl ei, reprezintă un exemplu care ilustrează cât de greu este să evadezi din ciclul ascultării oarbe:     „Cred sincer că doresc să mă vindec. Nu mai vreau să fiu deprimată. Nu mai doresc să am parte de relații dizarmonioase. Nu mai vreau să duc viața pe care o duc. Nu mai doresc să fiu tot timpul furioasă și speriată. Dar ori de câte ori încerc să fac ceva pozitiv în favoarea mea, îi dau cu piciorul. Este ca și cum gândul de a renunța la durere mă sperie, căci aceasta mi se pare atât de familiară. Într-un fel, mi se pare că este normal să o simt.”    Kate ascultă astfel regulile tatălui său abuziv: „acceptă faptul că ești rea”, „nu fii fericită" și „suportă durerea". Ori de câte ori încerca să încalce aceste reguli, puterea loialității sale față de sistemul familial se dovedea mult mai puternică decât dorințele ei conștiente. Ea trebuia să asculte, iar atunci când o făcea, familiaritatea sentimentelor sale i se părea reconfortantă, în pofida faptului că erau dureroase. Obediența i se părea întotdeauna calea cea mai ușoară.”