„Abia cu cartea aceasta, Partea din toate, viziunea structurală mi s-a clarificat și am ajuns la imaginea simplă și extensibilă a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat, când căutarea interlocutorului supramundan nu mai e înșurubare într-un loc, fie el și sacralizat, ci vagabondaj spre inarticulare. Un retablu (triptic sau poliptic) este alcătuit, se știe, dintr-un panou central cu două sau mai multe voleuri de-o parte și de alta, totul așezat deseori pe o predelă, suport împărțit și el în alte registre plastice care trimit la scenele din altarul propriu-zis sau le reiau sub forma unor dezvoltări anticipative sau concluzive.“ - Sorin Mărculescu
„La Sorin Mărculescu vocația cotidianului, atât a celui precipitat în eveniment și sărbători, cât și a celui în aparență nemarcat de stigmatul ceresc, e tocmai aceea de a se lăsa informat de sacru, de a exulta în perspectivă și în presimțirea acestuia. Din virtual, nu doar din actual, sacralitatea determină și înconjoară peisajul concret al ființei, centrându-l ca pe un protagonist al iconomiei. Solidaritatea divino-umană, ca și solidaritatea poemului cu protagonistul inspirației sunt percepute ca identitați de fond, într-o consubstanțialitate a ființei și limbajului deopotrivă. - Al. Cistelecan
„Osmoza dintre discursul reflexiv și deschiderea vizionară, susținută simbolic și de o dicțiune marcat ritualică, de oficiere cvasireligioasă (aluziile la actul liturgic sunt mereu prezente, ca și cele la figuri ale limbajului biblic) și de elevație imnică, este acum mai organică decât oricînd: poemul s-a purificat și în acest sens, echilibrând atent ponderile dintre meditația «nuda» și translațiile cugetării în imagine și ritm, cu abundență verbală, în ample mișcări solemne ale rostirii. Însă nota aparte a liricii lui Sorin Mărculescu, excepțională în amintitul context de relativizări «postmoderne», o da tocmai această ținută înalt-imnică, netulburată afirmare, răspicată și luminoasă, a credinței sale în valorile perene ale spiritului, într-un discurs ce se vrea, în fond, edificator. «Actualitatea» lui poate fi pusă în discuție, dar știm deja că poetul nici nu mizează pe o asemenea dimensiune, marginală și secundară față de efortul mereu reluat de întrupare în semne a Cuvântului cu majuscula.“ -Ion Pop
