Pastreaza copia nu uita originalul

Când personajele sunt pregătite să vină pe lume încep să mă bântuie la modul sâcâitor. Uneori am senzația că le văd în mulțime, pe fugă, la stop, dând colțul străzii. Le zăresc numai din spate sau din semiprofil și întotdeauna doar pentru o clipă. După ce am terminat de scris, pleacă. Fiindcă stau cu mine ani întregi până să ajungă în povestea scrisă, reușesc să-i cunosc destul de bine, să știu cum reacționează în anumite situații. Magnific e atunci când mă surprind luându-și existența pe cont propriu, obligându-mă să-i scriu altfel, evoluând total diferit decât mă așteptam, capabili de nebunii mai mari. Trebuie să te aștepți mereu la revolta celor pe care crezi că i-ai programat să se comporte într-un anume fel. E un dans în care niciodată nu știi cu adevărat cine conduce. De regulă, am rejectat ideile de teatru care nu ar fi produs un text dramatic de durata unui spectacol obișnuit. În ultima vreme, însă, tocmai aceste teme de «concert de camera» au început să mă atragă și nu le-am mai abandonat. Am adunat într-un volum schițele dramatice care nu depășesc o oră de joc. Monolog, duet, cvartet... Exerciții dramatice în situații-limită, cu resurse de scenă reduse la minim, povești scurte, dar de mare intensitate. Tocmai bune pentru teatrele independente. - Valentin Nicolau